doris in wonderland

Friday morning work blues

2011-08-05T08:37:00.001+03:00

Sincer, iti zic…. nu stiu daca fac asta cum trebuie. Nu stiu daca eu, in initiativa mea bloggeristica, urmez pasii sacri ai acestui domeniu (yea, I kid, I kid). Am vazut si eu ca nu mai e cool sa te plangi pe net, sa iti versi negri pe o pagina electronic de scris si acolo sa iti tragi in teapa toti demonii care iti termina sufletul. Dar na, asta e, eu tot o fac :). E terapeutic, ce pot spune.
Pot sa vin oricand sa-ti zic cum a fost la filmul de luni. La fel de usor mi-e sa-ti povestesc de concertul Bon Jovi ori Jamiroquai (wow!), dar nu o s-o fac. De ce? Pentru ca o fac inca 1000 de oameni pe langa. Pentru ca de multe ori mi se pare (si este) stupid ca toata lumea sa mearga acolo (a se citi acolo ca un punct de sosire dorit la comun de o turma de boi si vaci).
Mie imi place parcela mea de spatiu virtual, ma ajuta de multe ori. Sincer, imi pare rau ca am uitat de asta in astea cateva luni de chin/munca aici. Cred ca as fi putut sa scot niste perle mai mult decat gustoase, daca nu doar citatele atotstiutorului cu care ma confrunt in fiecare zi. Ma rog, n-as vrea sa intru in polemica “cum poate un om de 50 de ani sa faca asta”, deci ma opresc.
Am avut o saptamana proasta, recunosc. De ce? Pentru ca, de exemplu, si relatiile au nevoie de pit stops. Te opresti, te oblojesti, nu-I cel mai confortabil lucru din lume, dar apoi te simti ca nou. Dar nu asta mi-a omorat mie saptamana in totalitate).
Acum 2 zile eram la minunatul meu loc de munca (cea mai mare prostie sa continui sa tragi de tine in ultimul hal sa ramai sa lucrezi undeva de cacat doar pentru banii care ii primesti) si plimbam niste dosare de colo colo. Involuntar, m-am oprit si 10 secunde m-am uitat in gol. M-am simtit ca si cum mi-am iesit din corp, m-am uitat la mine cum mergeam fara vlaga cu un vraf de dosare in brate si m-am gandit “ce naiba faci ma aici?”. Mda, sad but true. Chestia asta, chiar daca a durat doar 10 secunde m-a terminat psihic pentru (aparent) o perioada destul de lunguta. De atunci nu dorm bine, simt cum ma paste un ulcer nervos si… ma uit in gol.
De asta m-am decis sa give it up pretty soon. Bineinteles, Chiti fiind o persoana foarte responsabila, nu va face asta pana cand un alt loc de munca nu ii va fi asigurat. Dar Chiti se simte nostalgica si isi aduce aminte de toate visele pe care le avea acum cativa ani, inainte sa se blazeze in turma gri. Chiti si-a amintit ca vrea sa scrie, vrea sa lucreze la o publicatie. Din pacate, prietena noastra draga nu are pile, nu cunoaste pe nimeni care i-ar facilita aceasta intrare, dar se va apuca sa intrebe in stanga si in dreapta, se va apuca sa enerveze lumea cu insistentele ei pana cand nu va mai trebui sa-si iasa din corp si mai mai sa dea un sut dosarelor.

Pfu… ce ti-e si cu visele astea…

04.05

2011-08-04T12:17:00.002+03:00

Am un imens gol in stomac si un usor tremur in carne. Simt ca imi fierbe sangele in vene, dar din pacate nu am ce face in aceasta privinta.

Eu sunt o persoana retrasa, dar decizia de a fi asa este extraordinar de bine motivata. In ultimii ani de cand m-am mutat la capitala am avut placerea deosebita de a cunoaste oameni din ce in ce mai pestriti, mai diferiti. Unii considera asta o binecuvantare, mie deja imi provoaca sila.

Imi provoaca sila oamenii care vorbesc la o tonalitate ridicata, doar sa fie in centrul atentiei, chit ca zic cele mai stupide ineptii pe care le vei auzi vreodata in viata ta. Prosti mai sunt si aia din jurul lor care, atunci cand se lasa imbatati de aroganta din glas, iau ineptiile alea drept adevaruri de aur.

Imi provoaca sila fetele care au uitat ce inseamna sa fii femeie, care habar nu au ce e aia feminitate discreta. Nu am pic de mila pentru fetele care sunt prinse la colt de bloc sa fie hartuite... atata timp cat ti-ai aratat tatele si fundul in public, probabil ca nu e foarte departe de ceea ce iti doreai de la inceput. Imi starnesc o violenta interioara magnifica tutele care au nesimtirea sa faca avansuri tipilor care sunt la brat cu prietena ori fac din despartirea cuplurilor un tel. Mi se pare un lucru trist ca un lucru atat de frumos ca si dragostea este diminuat ca si importanta din cauza capriciilor unor tute cu prea mult timp liber. Ce le-as face... nu poate fi spus aici. Astea scot tot ce-i mai sadic din mine.

Ma intristeaza faptul ca bunul simt pare sa fi fost doar o moda depasita. Foarte putini il mai practica. Ne-am transformat intr-o simpla gloata de animale care impung cu capul in fata sa ajunga cat mai repede pe ogoare ori la grajduri.
Nu mai exista zambete aleatorii pe strada, nu mai exista saluturi vesele intre cunostiinte vechi, nu mai exista galanteria fata de fete (desi la cat de mult imi apreciez genul, pe asta pot s-o inteleg oarecum), nu mai exista intelegere, compasiune, empatie, adevar.

Acum cateva seri cineva ma intreba daca as vrea sa ma mut. Cand a auzit ca nu as pleca din tara a ramas fara cuvinte. Analizand tot ce ma inconjoara parca si eu ma intreb de ce naiba ma incapatanez sa raman in rahatul asta plutitor.

6.06.11

2011-06-06T00:12:00.002+03:00

"to every thing there is a season and a time for every purpose under heaven".
vederea asta mi-a dat-o cred ca acum vreo 10 ani o prietena mai veche. a trecut atat de mult timp de atunci incat cand am citit-o prima oara nici nu intelegeam ce voia sa insemne. a trecut atat de mult timp de atunci incat cred ca nici ea nu isi mai aduce aminte ca mi-a dat-o. dar de cateva luni bune vederea asta sta pe panoul de pluta din camera mea care a strans tot felul de amintiri si lucruri frumoase. zicala asta care la inceput nici nu ii gaseam noima acuma ma priveste zilnic.
culmea e ca tot citind-o si tot privind-o am inceput sa o si cred. ba chiar, are mai multa logica decat orice alt lucru din existenta mea actuala.
sunt o naiva, stiu, dar cred in dreptate. cred in faptul ca undeva, candva voi primi ce mi se cuvine datorita faptului ca sunt o persoana buna. evident, sunt convinsa de faptul ca toti cei ce mi-au facut rau fara motiv isi vor primi, de asemenea, felia. ma bazez pe asta.
tot in aceeasi idee sunt convinsa ca nu am parte de tot ceea ce imi doresc din simplul motiv ca nu este acum timpul lor. tot ce se intampla trebuie sa se intample intr-o anumita ordine, nu?

asa ca... ma voi opri din alergat caci atat de obosita nu am mai fost de ceva vreme. ma voi resemna cu gandul ca sunt singura dand vina pe faptul ca nu acum imi este dat sa intalnesc oamenii care sa merite sa stea langa mine. ma voi resemna cu gandul ca nu sunt inteleasa din simplul motiv ca... asa trebuie sa fie acum. ma voi resemna cu locul asta sperand ca o data si o data sa il gasesc pe al meu. ma voi resemna cu toate mizeriile care-mi sunt aruncate in fata zi dupa zi... stiind sigur ca si-o vor primi din alta parte.

14.05

2011-05-13T23:58:00.003+03:00

Ai avut dreptate, nu îmi doream asta. Nu vreau nimic din toate astea.
Nu voiam cresc, să dau curs maturizării. Nu voiam să ajung în punctul în care fulgii de zăpadă își pierd magia și devin doar enervanți pentru că din cauza lor va fi un trafic infernal și vei fi nevoit să întâmpini încă o dimineață claustrofobă până la serviciu. Nu voiam să pierd dulceața răsăritului în amărăciunea cu care începe fiecare zi monotonă din viața unui adult. Nici nu cred că am fost eu aia care și-a dorit așa ceva. Imposibil.

Nu voiam să lucrez. Nu voiam să îmi iau în cap responsabilitatea plăților lunare. Cine dumnezeului ar vrea asta? Nu mă fericește cu nimic la nivel spiritual dacă știu cât costă un kw la lumină sau pe ce dată trebuie intocmit tabelul lunar al apometrelor. Auzi și tu, ce prostii.

Nu voiam să mă trezesc dimineața, dormitul până la prânz mi se potrivea ca o mănușă. Nici nu îmi mai dau seama ce a fost în capul meu când mi-am propus să fac lucrul ăsta din simplul motiv că voiam sa îmi lungesc ziua cu câteva ore. De ce ai vrea asta? Noaptea e mult mai frumoasă și mai liniștită. Mult mai multe posibilități ai atunci. Din nou, nu cred că eu am propus asta, în mod clar a fost altcineva.

Nu voiam o relație serioasă. Nici nu știu de ce m-am luptat să trec peste timiditatea adolescentină vis a vis de sexul opus, numai lucruri bune ieșeau de acolo. Adică, fii serios, totul era considerabil mai simplu până să realizez universalul adevăr: trebuie să fac tumbe zilnice printre aparaturi pentru păr și pensule pentru față ca să plac sexului opus. Că doar așa șade frumos. Mmmmnu! Mai bine fără!

Și de unde până unde să vreau independență? Eu chiar cred că în mijlocul reputației atât de pozitive a acestui concept stă o foarte mare conspirație pusă la cale de părinți din toată lumea, părinți care cred că obosiseră de la atâta cărat de lichele. Dar din nou, nici pe asta nu o voiam. Ador să mă duc acasă la mama mea, să vreau să ies în oraș și să îi cer un zece lei. Ador sentimentul ăla când are grijă de mine, nimic nu se compară cu el. Deci, e clar, nici pe asta nu am vrut-o eu.

Păi și atunci... dacă nu am vrut niciuna din chestiile astea... de ce sunt aici? De ce sunt departe de casă, (aproape)independentă și angajată? Eu am vrut asta! Acuma... cum naiba mai fac sa mă întorc? Ha? :|

ea

2011-02-06T19:26:00.002+02:00

M-a obosit iarna. M-a obosit iarna si tu. Si tu. Si tu. Si toti.

Totul e la fel ca la inceput si asta nu e chiar lucrul pozitiv care suna ca e. Nu. Dimpotriva. Inceputul e camera goala, neagra si rece, cu tacerea'i apasatoare, dar usoara ca un fulg. E imaginea cu capul in maini, tipand de ce. E imaginea unui sarcastic "nu pot". E de fapt imaginea unui tipator "nu vreau".

E totul la fel. Ziua de ieri ca ziua de maine ca ziua de alaltaieri. E ca in filme, aceeasi poveste redata in mai multe scenarii, dar ideea e aceeasi. Aceeasi repetare stupida care pare a fi sumary-ul vietii tale. Vine, sta 3 minute, iti intoarce universul cu susul in jos si pleaca cu o mana buzunar si cu cealalta tinandu-si tigara.

Destinu' e un cacat. Si incep sa cred ca destinul e de fapt o ea, un el n-ar fi chiar atat de amar si sadic. Nu in halul asta. Nu, nu.

Eu si el, pardon, ea nu mai suntem prieteni. Imi place trecutul, nu sunt cel mai mare fan al prezentului, dar destinul... nu, i'll pass.

Da. Am ajuns iar aici. Din nou. Ciclic. Cuvinte reci intinse pe o podea murdara. Cuvinte asumate si promise. Cuvinte pe care calci dimineata cand iti bei cafeaua si iti fumezi tigara.

Nu-mi plac schimbarile. Nu. Si nu, nu sunt ok, dar nici ma mai intereseaza. This is me. I shall be bitter, that's my nature.

26.01.11

2011-01-26T19:56:00.002+02:00

bun... si acum ce? ar trebui sa ma bucur ca am crescut? putine's sansele... na, mi-am petrecut ani si ani facand AMR-uri pana la ziua mea ca sa "cresc mare", iar acum ca am ajuns acolo numai de numarat zile nu imi mai arde. aventual de numarat inapoi, asa poate da...

sunt intr-un rahat de ceva timp, recunosc. pana acum n-am avut curajul sa o recunosc, dar acum deja se face din ce in ce mai mare. cand aveam 18 ani si analizam ce naiba sa fac mai departe puteam sa jur ca aveam un plan. era intocmit riguros, aranjat si bine gandit. numai ca niciodata planul de acasa nu corespunde cu cel din piata, nu? bun. am venit, da? da! aproape ca am facut facultatea? da! am cheltuit o gramada de bani, m-a luat valul, recunosc. am uitat de plan si acum e mult prea tarziu sa il incep din nou.

si termin facultatea, ha? si ce naiba fac? nu e foarte placut sa faci 2 ani si jumatate dintr-o facultate sa iti dai seama ca pana la urma urmei nu e de tine. nu pentru asta esti facut. recunosc, si aici am dat cu bata in balta in cel mai grav mod, nu am facut deloc o decizie inspirata.

timpul tot trece si eu stau pe loc. chiar nu mai stiu unde sa ma mai duc ori ce sa mai fac cat sa nu ma trezesc intr-o dimineata ca am 30 de ani, ca sunt intr-un birou de rahat, ca lucrez pentru/cu niste oameni de rahat pe care nu ii inghit si ca munca mea consta in niste cicluri care o sa ma innebuneasca inainte de vreme. mda.

nu stiu, dar s-ar putea ca functiile mele cerebrale sa nu mai suporte un al 22-lea la multi ani. mmmmnu.

8.01.11

2011-01-08T12:43:00.003+02:00

cel mai ciudat e când ești singur. acum ești înconjurat de un milion de oameni care își duc pasul grăbit mai departe. dar e bine, zgomotul îți oferă convingerea că ești. dar în secunda doi îți dai seama că ești singur. nu-i nimeni să-ți răspundă. peretele mai mult ca sigur n-o s-o facă!

și mai ciudat e când nu mai ai nici cea mai mică idee care e protocolul singurătății. stai cu fața la perete și spui ”bun, sunt eu cu mine acum, dar ce ar trebui să fac?”. ce ai prefera? adopți poziția gânditorului și îți faci curat în gânduri sau îți pui melodia preferata la cel mai ridicat volum cât să îți convingi vocile interioare că tu nu ești acolo? îți gătești ceva gustos cu intenția de a te răsfăța în cel mai hedonic mod sau faci o baie fierbinte privind cum se ridică aburii?

serios... care naiba mai e protocolul? ce trebuie să fac cu încăperea asta goală? o fi clișeic, dar tăcerea asta nu face nimic relaxant sau terapeutic pentru mine. nu. tot ce face e să-mi țipe problemele, una câte una, din nou și din nou și din nou și din nou și din nou!
dar e ok. îmi dau seama că e ianuarie și ca mi-e predestinată neliniștea.

06.01.11

2011-01-06T19:55:00.002+02:00

Când aveam vreo 14-15 ani aveam un obicei prost... să mă supăr pe persoanele de pe lângă mine pe motivul că nu mă cunoșteau îndeajuns de bine (amuzant e că privind în retrospectivă văd clar că nu aveau cum pentru că aveam luxul de a fi în fiecare altcineva, dar asta e o altă discuție). Mă supăram dacă nu primeam telefonul de la 12 noaptea de zilele mele (pentru că da! eu nu îmi sărbătoresc numai ziua de naștere!), mă supăram când cineva nu îmi ghicea starea de spirit și nu acționa conform ei. Mă supăram când cineva nu îmi citea gândurile, practic.

Mulți ani mai târziu mi-am dat seama că obiceiul e încă acolo și că s-a înrădăcinat adânc. Încă mă aștept ca oamenii să facă lucrurile alea de la sine. Dar adevărul e că... așa ceva nu există, era doar o naivitate a vârstei. Nu mai are nici naiba timp să se gândească la 12 noaptea că tocmai a început ziua lui x-ulescu și instant să pună mâna pe telefon. Nu mai interesează pe nimeni dacă merg cu fruntea plecată, tot nu vine îmbrățișarea.

Totuși, adevărul care m-a frapat e că... trece vremea și nu mai avem timp să menținem prieteniile astea. Deja vine o vârstă la care cunoștiințele îți devin prieteni, oamenii cu care ieși la bere îți ajung confidenți, iar tipa cu care îți împarți biroul ajunge să fie umărul pe care plângi la nevoie, pe când oamenii pe care îi aveai până atunci lângă tine ajung niște fenomene anuale dat fiind faptul că sunt adânc îngropați în muncă sau în te miri ce relație nouă. Nu mai e nimeni interesat în citirea gândurilor.

Așadar... eu de azi nu voi mai crede în așa zisele randomn acts of kindness. Pentru tine n-o însemna absolut nimic decizia asta, dar pentru mine e un moment puțin trist. În definitiv, sunt o căscată cu capul în nori și asta e o schimbare majoră pentru mine. All for the best, i hope!

Un ianurie cât mai suportabil îmi doresc!

de ce nu imi plac mie concertele

2010-11-19T08:59:00.003+02:00

n-am mai scris de mult aici ceea ce inseamna ca perioada prin care trec e una oarecum lipsita de frustrari. ceea ce e bine. daaar acum 2 nopti m-a lovit o frustrare mai veche si trebuia sa mi-o manifest cumva.

am fost la un concert acum cateva zile. nu am avut eu cel mai mare chef dat fiind faptul ca eram la inceputul unei noi raceli (da, din nou :|), nici nu avusesem eu foarte mare interactiune cu baietii aia, dar am zis na... hai sa vedem ce se intampla acolo ca poate am o revelatie. si n-am avut-o.

au cantat ok, nu zic nu. vocalul avea voce buna, nu zic nu. ba da' asa de tare ma enerveaza muzicienii care presteaza sub influenta diverselor/numeroaselor substante... mai ales rahateii astia care abia daca au scos si ei 3 melodii si au tipat 5 gagicute dupa ei. daca mai era si un niscaiva jagger sau kravitz mai ziceam, dar de fiecare data e vorba de niste "rock staruri" d'astea instant. just add water... gen. si cand zic "sub influenta diverselor..." ma refer la mort, rupt in doua, sus pe un norisor, nu un buzz usor care sa-l faca sa rada.

atata timp cat eu platesc niste bani sa ii vad, atata timp cat eu stau in picioare, ma ingramadesc intr-o multime de oameni cu mirosuri care mai de care, atata timp cat fata de langa mine imi scrumeaza pe ghete si imi impute hainele consider ca omul ala care da din gura acolo ar trebui sa aiba respectul fata de mine, spectatorul platitor de taxa de intrare, sa stea treaz 2 ore in plus. din nou, daca era cine stie ce revelatie muzicala, cu tone de experienta in spate as mai fi zis... dar aici vorbim despre niste oameni apropiati de varsta cu mine care, sincer, daca i-as fi vazut pe strada habar n-aveam cine sunt.

de asta m-am decis ca saptamana viitoare sa infrunt din nou puhoiul de oameni si sa ma duc la Urma. or fi cum or fi, o fi solistul mai... dificil... sau cum o fi, dar macar nu l-am vazut intr-o ipostaza asemanatoare si nici nu cred ca va fi cazul. again... common sense is not so common

14.10

2010-10-14T02:56:00.002+03:00

... stii cum e atunci cand n-ai mai vazut o persoana draga de foarte multa vreme nu? fac eforturi inumane sa-mi aduc aminte cum suna vocea. oare tonul din ultimele cuvinte pe care mi le-ai spus a fost ok? nici nu mai stiu.
dar mainile? mai tii minte cum ii aratau mainile? fa un efort mic... un exercitiu de imaginatie... mai tii minte? nu prea... nu?! parca stii felul in care isi taia unghiile, dar nu mai tii minte liniile palmei ori grosimea degetelor. nu...
dar mirosul... mai tii minte mirosul? poate doar putin... sau poate da, il mai tii minte, dar e prea dureros sa-l reproduci in cap. da, poate asta e...
dar mersul? umbra cand mergea in fata ta? mai tii minte umbra? era puternica si impunatoarea sau se pierdea usor in praful strazii ce ti se asterne sub fiecare pas? parca... dar... nu mai stii nu?
dar parerile, gandurile... mai stii in ce directie mergeau? ar spune da in momentul asta? ar aproba? nu, probabil nu.
ai prapadit mult prea mult timp pe lucruri inutile. detaliile importante s-au pierdut. la fel si oamenii. toti oamenii importanti se pierd, parca ar fi un soi de regula. ignorance is bliss... pana cand esti prins intr-un intuneric galagios care readuce totul la suprafata de vrei, de nu vrei. dar nu conteaza.
niciodata nu a contat! continua, tine capul plecat si... atat. n-a zis nimeni ca it gets any better, nu stiu de ce te-ai asteptat tu la asta!

A Single Man

2010-09-25T19:58:00.005+03:00

Ma, eu de cand am vazut filmul ala incredibil de prost, Mamma Mia, creierul meu a fost mai mult decat impresionat de ce s-a intamplat acolo si si-a promis ca n-o sa se mai lase sa ma uit nicicand la un film cu vreunu din actorii de acolo. Filmul ala mi s-a parut atat de prost incat n-am mai putut sa ma uit la fel la Pierce Brosnan, Meryl Streep ori Colin Firth. Adica... ffs... Brosnan e 007, cum naiba sa-l pui in pantaloni stramti sa danseze si sa cante pe melodiile de la Abba? Come on...
Si uite asa eu nu am mai putut de atunci sa vad niciun film cu actorii mai sus mentionati... pana azi, that is. Avand pofta de-un film, oarecare, sa pierd oleaca de timp, in calculatorul de acasa am gasit filmul A Single Man. Nu stiam nimic de el, nu stiam ce fel de actiune are si asa mai departe, dar am observat-o pe Julianne Moore. De fatuca asta imi place de cand cu 30 rock-ul si am zis ca na... o sa fie misto.
A scancit putin creierul meu cand l-a revazut pe Colin Firth dupa atata vreme, dar am trecut peste cand am vazut ca personajul lui e de fapt un profesor universitar in America anilor '60 si e... tananana... gay.
Actiunea filmului se invarte in jurul conceptului de broken heart sau mai bine zis in jurul actiunii de dying of a broken heart. "Partenerul de viata" a lui Firth moare chiar in primele secunde ale filmului, lasandu-l pe acesta singur, intr-o viata fara sens. Intreg filmul prezinta practic o zi din viata personajului, ziua care se vrea a fi chiar ultima. Intreg filmul e planul suicidului lui.
Sunt deja convinsa ca suna dramatic, siropos sau de duzina, dar cel mai si cel mai mult la filmul asta m-a impresionat... culoarea. Filmul are un efect foarte delicat, poate ca majoritatea nici nu il vad... atunci cand trairile personajului principal sunt mai intense, mai emotionante, culorile devin dintr-o data calde si foarte... "varatice". Iti incalzeste ochii, dar si perceptia.
Bineinteles, finalul e emotionant, usor neasteptat, insa in ton cu filmul... foarte poetic si elegant.

Check it out!

ps: si soundtrack-ul.... mmm, si soundtrack-ul e un deliciu!

16.09

2010-09-16T19:17:00.003+03:00

Hello, my name is Cristina and i am a control freak. Besides being a control freak, i am a cleaning freak! I remember this one episode in Friends where Monica said "What, was i cleaning in my sleep again?" and my mind just shouted "it's funny because it's true". Well... not that true.
Mda. De ce simt avantul asta moral de a face o declaratie publica, in vazul lumii ca sunt o dubioasa in ceea ce priveste controlul, curatenia si ordinea? Pentru ca ultimele 3 saptamani numai asta am fost, trecand dintr-un proces initiatic in altu (si parca nu se mai termina :| ). In prima saptamana mi-a fost dat sa strabat la picior si metrou acest incantator oras pentru a imi gasi locuinta... sau mai degraba m-am plimbat prin oras asteptand ca locuinta sa ma gaseasca pe mine. And it did. Dar procesul, lung, anevoios, obositor si costisitor m-a terminat. A doua saptamana a stat sub conducerea stricta a unei stari induse de vaporii de clor si produse de curatat (industrial strength shit) si a studierii fenomenului politic. Nici ca se putea ceva mai anevoios. A treia saptamana a stat sub simbolul dezamagirii dupa ce invataturile din saptamana anterioara s-au transformat intr-un fel de hartie igienica din cauza faptului ca am picat examenul "vietii" (blocandu-ma ca un retard pentru c-a fost oral).
De ce scriu asta aici, acum? De ce iti bag rahaturile astea pe gat? Pai... prietena-mio s-a cam saturat sa auda discursul asta (desi a luat mai multe forme, mai multe interpretari... in timp devine mai interactiv)si simteam nevoia sa ma plang. Dar nu oricum. Sa ma plang cat mai public posibil!

Intr-o saptamana revin. La absolut normal. Ba chiar un normal mai normal decat normalul cu care eu eram obisnuita in mod normal deoarece am si casa acum :) a house with a view in a lovely neighborhood. I'm loving it! :D Asta asa... sa moara dusmanii de ciuda :>

nonsense

2010-07-22T18:47:00.004+03:00

ma amuza fiecare moment de respiro destinat meditatiei. culmea, de fiecare data cand raman singura, cu mine, analizez si fac comparatii intre ce am fost si ce sunt. intotdeauna.
pana acum ceva timp poate nu eram total impacata cu ceea ce sunt, dar de curand am reusit sa ajung la un consens. mi-era frica sa recunosc schimbarile prin care am trecut, felul in care toate lucrurile s-au dezvoltat, dar na... it's all good.

acum (aproximativ) un an eram un haos. atat pe dinauntru cat si pe dinafara. ieseam din cea mai intunecata perioada a vietii mele, fara pic de vointa, pozitivitate, ori energie. aveam 20 de ani, dar puteam sa jur ca ajunsesem la 40. nu aveam energia aia specifica.
uimitor, mi-a luat o saptamana sa schimb asta. m-am aruncat cu capul inainte intr-o multime de oameni necunoscuti, multime din care s-au lipit de mine cativa prieteni. unii au plecat, unii au ramas. atunci m-am ales si cu cel mai bun prieten al meu.
de atunci nu mi-e frica sa fac unele lucruri, pot sa imi iau maine rucsacul in spate si sa fac stopul pana la mare unde sa stau cu un cort imprumutat cateva zile si mananc numai pateu cu paine. pe cealalta parte, pot sa ma imbrac la fel de bine si in cea mai little black dress care-o gasesc si sa-mi iasa. la fel de bine pot sta cu prietenul meu la terasa la bere si sa discutam ce dero sa luam pentru acasa. na, imi iese cam orice aspect din a fi o fata. in toata puterea cuvantului.

prietenul meu cel mai bun nu prea ma crede, dar eu in sinea mea am sarbatorit cand s-a implinit un an de la acest eveniment. si inca sarbatoresc. mai uit cateodata sa sarbatoresc si ma pierd in plansetele mele inutile, dar na... imi aduc aminte ulterior!
na... ce voiam eu sa spun? pau... iti multumesc ca imi aduci aminte! :)

gata!

2010-05-28T12:11:00.002+03:00

nu mai e de mine aici. am exploatat la maxim tot ce era de exploatat, dar atata timp cat mi se cere sa-mi renunt la vise eu renunt. gata! nu mai pot!

">

mine!

2010-05-23T21:13:00.004+03:00

perna mea, prietenul meu, ursuleţul meu, rucsacul meu, tramvaiul meu, cafeaua mea, mancarea mea, biletul meu, trenul meu, strada mea, blocul meu, scara mea, casa mea, mama mea, camera mea, telefonul meu, mesajul meu, patul meu, hainele mele, televizorul meu, dorul meu, melodia mea. totul e al meu! i AM rich, huh?

a, da, şi Bob Dylan!
un weekend cel puţin la fel de plăcut (cât mai e din el)!

Asculta mai multe audio Muzica">

Asculta mai multe audio Muzica">

eu-noi

2010-05-21T09:46:00.003+03:00

... de câteva săptămâni încoace încerc să mă obișnuiesc... nu, nevermind that, să mă resemnez (cred că e un cuvânt mai elocvent pentru situație)faptului că viața de adult a început și nu am cum să dau înapoi, să mă întorc la zilele când nu aveam nici măcar cea mai mică grijă de pe lume. Bun, aici n-o să vorbesc de giga-loviturile pe care le-am primit din cauza departamentului de financiar din instituția adulților, e un capitol mai mult decât trist și n-are rost să intru în detalii. Însă mă amuză maxim în ce fel s-au schimbat relațiile în aștia câțiva ani...
în primul rând apar obsedant de des cuvintele ”noi” și, implicit, ”voi”. nu mai există de mult un ”tu ce faci în seara asta?”, s-a metamorfozat fără șanse de revenire în ”voi ce faceți în seara asta?”. bine, părerea mea este că metamorfozarea ”eu” - ”noi” este oleacă... stupidă, nicidecum cute, de aceea încerc să evit astfel de situații ever since i started dating.
pe lângă ”noi”, ”voi” a mai apărut o situație penibilă. individul este privat de culcușul lui propriu și personal, când cine se duce să îl viziteze, nu îl vizitează pe el ci pe ei, nu se mai zice de mult vin pe la tine, ci vin pe la voi. derivate din acest subiect sunt ce-mi place casa voastră, nu știu cum ați reușit să găsiți un astfel de apartament etc.
so... ne-am cam pierdut oleacă identitatea în toate rahaturile astea roz și dulci nu? eu-ul, săracul, l-a devalorizat societatea până în stadiul actual când a devenit ceva rău și nedorit de nimeni.
culmea, eu îl vreau. și diseară eu voi veni acasă și îmi cumpăra o sticlă de vin cât mă voi uita la serialul meu preferat. :)
ps: acest post nu face referire la niciun fel de litigiu legat de prietenul meu. el este încă o persoană minunată și un coleg de cameră excelent. inspirația vine din revelația că și eu am persoane în FB care se iubesc extraordinar de public.
good day and a great, long weekend :D

mda

2010-05-09T11:01:00.002+03:00

am ajuns epuizată acasă, dar măcar de data asta când am spus acasă nu m-am referit la camera altui om, ci chiar apartamentul în care mă aştepta fericită mama mea.
nu m-a deranjat să fac un milion de comisioane şi de vizită... din contră, am putut spune cu dragă inimă "am puţină treabă cu mama...".
mi-am petrecut seara de sâmbătă în cel mai uncool mod posibil, am stat în pat cu mama şi ne-am uitat la emisiunile alea proaste de la tv, gen reality show, dar cu actori plătiţi. genial!
iar acum... acum m-am trezit în mirosul ăla... ştii cum absolut toate casele au un miros specific care dacă stai prea mult timp acolo nu îl mai simţi? e, are şi casa mea un d-ăla! unul foarte plăcut chiar! şi pentru un minut am stat cu ochii închişi în sufrageria căreia o dată îi spuneam "camera mea" şi mi s-au închis toate sistemele, tot. mi-am dat seama unde sunt, că mai în siguranţă de atât nu pot fi şi... am voie să fiu liniştită şi fericită aici.
dar... apoi m-am gândit de ce am ajuns iar în punctul ăla în care sunt foarte multe lucruri în neregulă. şi am făcut o retroscpectivă a ultimului an. ulterior mi-am dat seama! oamenii! în ultimul an mi-a fost dat să cunosc cei mai penibili, perverşi (nu în sensul folosit în mod comun, dacă ai probleme consultă dexonline.ro), răi, mincinoşi, altruişti, mitomani, invidioşi şi din cauza lor ...
în primul rând i-am cunoscut p-ăia de mi-au fost prieteni extraordinar de buni anul trecut. ce-i drept, au fost lângă minte în nişte momente destul de nefaste pentru mine (şi puţin după) dar după aceea... s-au pierdut. am o grămadă de persoane pe care eu le-am considerat apropiate care au renunţat la mine într-o zi. probabil că asta ar fi cea mai mare dezamăgire a mea, so far. eu când investesc încredere şi drag în persoane nu o fac uşor.
în al doilea rând sunt persoanele alea care sunt... well, căcat, mi-e greu să le găsesc scuze, sunt doar rele. sunt persoanele care nu au habar de mine, de cum sunt, de trecutul meu, de gândurile, visele, ambiţiile şi dezamăgirile mele, dar se simt legitimate să spună unul, două, cincizeci de lucruri mai mult decât infecte despre mine. sunt persoanele care mă judecă în două secunde şi mă cataloghează irevocabil fără ca măcar să ştie cum mă cheamă. persoanele astea, de obicei, se aliază cu cele de mai devreme. fac o echipă grozavă.
mai sunt ăia, nesimţiţii. sunt persoanele care mă mint cu neruşinare, îşi bat joc de mine şi se asteaptă să le zâmbesc. o persoană ca aia mi-a stricat chiar şi săptămâna asta, provocându-mi dureri de inimă şi foamete acută.

astfel... eu pot spune cu mâna pe inimă că eu nu mai am nevoie de prieteni. nu mai am nevoie de cuvinte cu două sensuri, priviri, discuţii. nu. dacă s-o întâmpla să mă lase şi ultimul prieten, adică... prietenul, atunci... na... mă fac femeie de carieră, mă scald în bani şi uit de tot. revin din când în când acasă să îmi încarc bateriile cu mirosul de casă...
bun şi aşa, nu?

not for me

2010-04-28T18:47:00.002+03:00

cateodata mi se mai intampla sa nu mai gasesc copilul din mine. ma simt de parca as fi pe o strada intunecata si pustie tipand, sperand sa-l gasesc, sperand ca o sa sara dintr-un colt in intentia de a face o gluma proasta. dar nu. si in mod clar saptamana asta e una din perioadele alea.
pentru prima oara in viata mea sunt constransa in ceea ce priveste plecarile mele, plecari ce pana acum imi erau spontane. mi-a luat vreo trei sau patru zile sa stabilesc vehement ziua in care voi fugi la mare datorita faptului ca acum am un pseudo loc de munca. inevitabil, dupa aceasta intamplare deschizatoare de drumuri gandul mi-a zburdat la cum va fi de aici incolo. 30 de zile de concediu pe an, right? deci... eu de aici incolo ar trebui sa imi planific zilele de voiaj in functie de cum zboara niste hartii prin vreun birou. daca ma imbolnavesc si hartiile nu pot fara mine? sigur, acum nu, nu sunt chiar asa de importanta unde lucrez, dar la anul? ce-o sa fac?
pentru prima oara in viata mea entuziasmul meu de plecat la mare lipseste cu desavarsire. entuziasm de care, in vremurile bune, oamenii ziceau ca e usor exagerat. nope. M.I.A. clar!
unde dracu ma duc io? ma duc inspre calculat fiecare banut pana in data de 15 cand imi intra banii, pus deoparte de locuit si, eventual, hrana. ma duc inspre uitat pe calculator la poze cu te miri ce locuri in loc sa plec cat mai departe, sa uit de mine.
pe zi ce trece... mi-e din ce in ce mai mila de adulti. si pe zi ce trece... incerc sa ma obisnuiesc cu gandul ca si eu sunt aproape acolo :|.
i hate this. i really would like to go back to being 16. sa ma grabesc la 6 seara sa plec de acasa, sa strig in timp ce ma incalt in usa "mamaaaa, da-mi si mie niste bani ca ies p'afara". acuma saraca nici ea nu mai are. vremuri de mult apuse si doruri multe prea puternice ma incearca. clar!

random thoughts

2010-04-15T18:20:00.003+03:00

am cateva ganduri mari si late in ceea ce priveste trecutul apropiat:
- de unde nu e nici Dumnezeu nu cere! de ce dracu sa cauti ca un chior farama de luminita intr-o mare de intuneric cand e prea mica sa o gasesti? sau chiar mai mult... poate nu exista deloc.
- oamenii care mi se cred superiori (auto-proclamati) imi sunt inferiori. poti sa ai cate shinny clothes vrei, cati munti de bani poti cuprinde, cate prietene "adevarate" si "scumpe" oi vrea, dar, din pacate, e ingrozitor de tarziu sa-ti formezi o educatie si un bun simt dupa varsta de 10 ani.
- propozitiile care incep cu "avea mama o vorba" m-au luminat foarte mult lately. asa am ajuns si la prima vorba scrisa!
- nu mai vreau prieteni cat oi trai. de acum raman numai cu un pachet de cunostiinte!
- a avea un job minuscul, cu minimum de importanta builds a character. oricine poate trancani o ora, putini se "injosesc" sa ia o slujba unde tre' sa faci ceai si cafea pentru superiori si pentru clienti. eu o fac cu un zambet sincer pe buze! cat traiesc, invat! tu... esti mai prost si ma judeci pentru asta!

la multi Cata! la multi ani mama!

astenie

2010-03-24T17:50:00.002+02:00

aseara am visat ca am murit. sau cel putin asa m-am simtit cand m-am trezit. moarta, goala, rece, stearsa. toata ziua m-am abtinut din plans de parca ar fi fost ultima zi in care puteam sa respir... toata ziua am avut sentimentul ala de "ceva e in neregula si ceva rau trebuie sa se intample". toata ziua! poate ca se va intampla. poate ca atunci cand voi iesi din blocul asta o sa imi cada o planta in cap si o sa raman lata. poate o sa mi se intoarca problemele cu inima. poate o sa aiba mama o problema. poate prietenul meu o sa inchida usa casei... poate o sa se intample toate astea, simultan. cert e ca nodul meu dn gat nu e semn bun.
care ar fi explicatia starii zilei de azi? pai... explicatia mai mult sau mai putin logica pentru mine e ca intotdeauna am fost victima asteniei, intr-un fel sau altul. intotdeauna primavara m-a bucurat, dar m-a lovit in cap, in corp si mai ales in suflet, intotdeauna mi-a dat impresia ca toate razele de soare si florile nu-s pentru mine si ca eu ar trebui sa raman in iarna, exilata. intotdeauna mi-a dat lumea peste cap.
sper sa nu se intample nimic, sper sa fie totul in regula, sper sa mai supravietuiesc si acestei astenii...

manifest

2010-03-23T12:04:00.002+02:00

marile iubiri nu se mai infiripa la cafea ori la intalniri aranjate de catre prieteni. marile iubiri nu se mai constituie la plimbari prin parc si soptit suav vorbe dulci in urechea celuilalt, nu. iubirile moderne sunt ca timpul... fast. de te lovesc in moalele capului si nu iti dai seama ce dracu se intampla, unde ti-e sufletul, cine ti l-a luat si ce a facut cu el...
dar e placut, e placut sa-l vezi pastrat intr-un loc sigur si calduros, un loc in care pana si cel mai urat lucru are o sclipire de frumos, unde nimic nu se poate intampla intr-un mod gresit si asa mai departe. e cel mai placut sentiment.
eu recunosc, sufletul meu... nu-i al meu. si e cel mai placut sentiment din lume... care mi-a fost dat sa il recunosc pana acum. mersi :)

feminism = shit

2010-03-17T18:02:00.003+02:00

de ceva timp incoa, cateva saptamani as putea spune, tot port discutii despre fete (ce pot sa zic, ma obsedeaza stupizenia ocazionala a "neamului" meu) si mai ales... despre fete feministe.
cum ziceam mai de mult, eu sunt de parere ca intr-o mentalitate cum e cea curenta fetele si, implicit, femeile percep total gresit termenul de feminism. teoria asta mi-a fost, din nou, afirmata de ziua femeii si in acea perioada, cand toate duduile tipau ca din gura de sarpe ce nesimtiti e ion ori georgel ca nu le-a oferit o floare in acea zi speciala si cand, intr-un final, baietii s-au simtit ele au umblat cu florile primite de parca aveau ciocane ori alte unelte de genul in maini. floare pentru floare my ass, frate, daca nu stii cum sa te porti cu o floare nu meriti s-o primesti... si cu asta am terminat ca apoi ma pierd in detalii.
de atunci, de la afirmatia mea cu perceptia gresita am mers un pic mai departe cu "analiza" mea tacita si am observat ca nu numai termenul acesta, de feminitate, este rastalmacit de nu se mai stie de el ci si unul mult mai important, daca vorbim dintr-un punct de vedere politic ori social, si anume... feminismul.
feminismul zilelor noastre, asa cum se arata el la femelele de rand, fara prea mare habar ori carte de specialitate, a devenit un soi de superioritate auto-acordata femeilor din simplul fapt ca... sunt femei, ca ele reprezinta sexul frumos, sunt gingase si whatever, all that crap.
feminismul zilelor noastre trage o bariera imensa intre asa numita "femeie moderna" si igiena casei, asa-numitele treburi gospodaresti.
feminista moderna era oarecum alergica la unelte precum matura, mop, lavete ori dezinfectante casnice (nici nu indraznesc sa vorbesc despre un... odorizant de toaleta :|) deoarece "ea nu este sluga nimanui", "animalul poate sa-si curete singur cocina" ori "cariera (fie ea in formare ori deja in curs de desfasurare) nu ii permite, in ceea ce priveste timpul". aici intervin si eu, cu gandirea mea rudimentara, usor practica, dar cu ceva mai mult de 7 ani de acasa, langa mama mea... dar daca tu nu cureti cocina TA si nici nu iti permiti sa platesti pe cineva sa faca asta (p'asta na... n-o condamn) cine dracu' o sa o faca? nimeni! niiiimeeeeni! pentru ca feminista moderna crede in "casa care arata bine" si "casa care miroase bine", dar nu in curat, ori igienizat, nu. poti sa faci usor un astm ori vreo micuta boala de piele intr-o scurta vizita de curtoazie, daca nu ai grija.
deci am lamurit-o... suntem feministe, suntem independente => nu facem curat, decat de ochii lumii => casa care arata ok = casa curata => femeia gospodina (chiar fiind si doar pentru ea gospodina) = outdated, uncool = nu pentru o femeie moderna
buuuuun...
feminista moderna se autocaracterizeaza ca fiind o femeie independenta, mandra de propriile decizii, pe care in mod evident, nimeni nu le poate lua pentru ea, o femeie ce isi castiga cu sudoarea de pe frunte painea de zi cu zi si hainele de pe ea, puternica si inteligenta (puteam sa continui pana maine cu astfel de caracteristici, dar deja mi s-a luat). dar tot feminista moderna ii da cate una peste cap animalului ori se uita urat la el cand nu ii plateste bautura la iesiri mondene, tot dansa se duce alergand la animal sa ii rezolve conflictele pentru ca ea deja este pana peste cap in rahat, tot dansa are pretentia de la animal s-o duca in vacanta ori la cumparaturi. puteti sa dati din cap si sa dezmintiti acu' pana poimarti, vorba lu mama, norocu meu e ca n-am nevoie de afirmatii pentru ca... hai sa fim serioase, ce dracu fata nu si-a dorit macar o data in viata ca animalu sa o duca la cumparaturi macar o data (bine, aici mai e de discutat si suma asteptata de fete... poate varia de la 10 ron la... well... infinit, i guess). tot feminista moderna fuge la maica-sa ori taica-so (telefonic) sa-i mai pompeze cardu' pentru ca... rochia aia arata mai bine la ea in dulap decat ar arata o smantana la ea in frigider. :-J

of, ma doare capu. aveam o gramada de exemple d'astea de dat, dar cum ma asteapta un concert in mai putin d-o ora nu-mi sta capu foarte mult la asta.
eu nu sunt feminista, nu am pretins vreodata ca sunt si nici nu cred ca va fi cazul sa devin, insa as vrea sa fie notat ce este feminismul, in definitia lui pentru care niste femei, saracele, chiar au muncit mult si au suferit. feminismul reprezenta un curent pornit din dorinta femeilor de a fi EGALE, nicidecum superioare barbatilor, dorinta de a avea drepturi egale cu ei, insa INTOTDEAUNA pe langa drepturi vin, fara indoiala, si responsabilitatile, responsabilitati de care lumea tinde sa uite. fetele sunt proaste pentru ca majoritatea considera ca din start sunt superioare si ca totul li se cuvine fara efort, dar totusi pe cealalta parte sunt niste fiinte independente si emancipate, se pot descurca si singure. sa va bagati voi feminismul undeva si vorbele voastre mari, vorbe fara nicio umbra de acoperire! cum spunea o prietena... vorbe mari pentru oameni mici!

toleranta

2010-02-17T18:13:00.003+02:00

nu am fost adusa aici sa fiu covorasul nimanui.
nu vreau sa fiu sprijinul tuturor persoanelor pe care le cunosc si nici nu vreau ca umarul meu sa fie udat cu lacrimile lor. fac asta de un car de ani si tocmai m-am prins ca... it's not worth it!
nu sunt nevoita sa fac favoruri nimanui pentru ca nici dracu nu imi intinde mie o mana de ajutor cand am nevoie.
nu sunt nevoita sa platesc facturi imense la telefon sa iti aud problemele, am si eu destule. imi ajung alea!
nu sunt nevoita sa ma dau peste cap sa ajut pe cineva... eventual pe mine.
nu trebuie sa fac mereu ce e bine.
nu e musai sa strang mizeria altora (la propriu sau la figurat) dupa mine nici macar maicamea nu mai strange.

serios, m-am enervat si mi s-a luat. who says i have to be nice to you ass holes 24/7? daca vreau sa zic nu, voi zice nu si nu ma va interesa plansetul de dupa. daca vreau sa ma simt bine acum, i will, chiar daca tu nu poti pentru ca ti s-a rupt o unghie si tre' sa o plangi 3 luni.

educatia si cresterea mi-au implementat in cap ideea ca ar trebui sa fiu draguta cu toti oamenii cu care intru in contact. sa spun zambind buna ziua tuturor, sa intind o mana cand este nevoie de ea, sa ma ridic de pe un scaun, sa zambesc dand din cap si sa aprob prostiile si ineptiile oamenilor, sa fiu toleranta pana peste masura si inca putin peste. dar well... nu. respectul nu e un dat, nu e o chestie inteleasa de la sine pentru ca putini il merita cu adevarat, foarte foarte putini oameni merita sa le zambesti dand din cap in timp ce iti mananca secunde pretioase din existenta pentru a iti povesti ce viata de cacat au din cauza unor rahaturi, care palesc in fata problemelor tale.
nope. i'm done. this is me drawing a line and i'm sticking to it (this time)!

reality check

2010-02-10T11:22:00.002+02:00

era ziua aia, când nu știai exact ce e cu tine, unde ești, cine ești și... de ce dracu ești tocmai acolo.

îți aduci aminte? era în excursia aia pe care te-ai îndurat s-o faci singură. erai tu și oameni de naționalități cât mai exotice. aveai sentimentul ăla, pe care îl când ești prins într-o cameră cu mulți străini care vorbesc fiecare pe graiul lui, moment în care poți să spui cele mai ascunse chestii, să le țipi, să le auzi venind din gura ta cu voce tare, dar fără să conteze pentru ceilalți. nu neapărat din cauza faptului că nu contai ci pentru că nu aveau nici cel mai mic habar.

era genul ăla, te-a trezit în accente dure, nordice și ai zis că trebuie neapărat să fugi de acolo... și ai fugit.

a fost dimineața aia când ai furat cana aia de ness. te știau că ești maniacă în ceea ce privește cofeina și când te-au văzut trează la o oră mai puțin decentă a dimineții s-au dat din calea ta.

a fost dimineata aia de vară târzie în care ploua. în casă nu puteai fuma așa că a trebuit să ieși afară cu tot cu ness-ul furat.

a fost dimineața aia când totul se mișca în fast-forward... așaaaa, ca în filme. aveai două melodii pe telefon și ai început să o asculți pe prima, perfect day. nu aia veche, originală... nuuu... aia cu multe persoane, cu voci cât mai diferite, astfel încât fiecare voce să corespundă unei alte secunde al peisajului matinal.

era dimineața în care, în timpul unei țigări, ți-ai enumerat în cap toți oamenii pe care iubești, oameni care acum mai sunt sau nu mai sunt, oameni pe care îi mai iubești sau nu. ți-ai enumerat visele cele mai importante, ambițiile și visurile care, de atunci, unele s-au împlinit, unele au rămas ancorate în secunda respectiva.

e dimineața în care ai reușit să fii înconjurată de oameni și totuși să fii tu cu tine, singură. e dimineața perfectă de care ai uitat și ți-ai adus aminte la trei ani după, ți-ai adus aminte în încercarea ta de ați aminti cine ești tu și cum ai ajuns aici. ciudat că în trei ani de zile ne putem pierde chiar și pe noi înșine.

ai uitat cum să fi tu, recunoaște. fă-ți acum promisiunea de a scrie o descriere scurtă pe un post it pe care, apoi, să ți-l lipești pe frunte, când te mai pierzi de tine să faci rapid un reality check.

25 ianuarie.

2010-01-25T11:11:00.003+02:00

azi sunt eu, pe de-a-ntregul. azi sunt trista, melancolica si nervoasa. azi nu ma intereseaza problemele nimanui. absolut! azi ma intereseaza numai problemele mele, numai melancoliile mele, numai gandurile mele ce au sezut prea mult la intuneric. azi nu ma intereseaza ca n-am bani, n-am casa, n-am perspective puternice, ca n-am multe lucruri. nu. azi ma intereseaza persoana mea si faptul ca respir.
simpla actiune de a respira e subestimata, iar eu azi mi-am propus sa ii fac o zi speciala. azi sunt fericita ca respir. de ce? pentru ca sunt altii care n-o mai fac desi au tot dreptul s-o faca!
azi sarbatoresc faptul ca 18 ani 11 luni si 4 zile am avut in viata un om care m-a invatat ce inseamna sa fii bun si sa faci bine, chiar si celor ce nu merita. azi sarbatoresc faptul ca omul ala m-a invatat ce e aia munca, ban cinstit si sa fii mandru de conditia ta, fie ea chiar si modesta. azi sunt mandra de tot ce sunt pentru ca asta e elogiul meu pentru el.

fetele sunt proaste

2010-01-11T18:57:00.003+02:00

eu nu ma machiez si nu mi-am vopsit in viata mea podoaba capilara. nu imi chinui corpul prin a nu il hrani sau prin te miri ce haine care on the long run imi vor face mai mult rau decat bine. nu fac lucuri care sa imi perecliteze corpul ori bunastarea. eu tin, mai mult decat la orice, la bunastarea mea si nimic nu e mai presus de asta.

de ce zic asta? pentru ca fetele sunt proaste! pentru ca mii si mii de ani, mii si mii de inventii, conventii si descoperiri nu le-au facut decat sa se... prosteasca mai mult.

Bucurestiul mi-a inspirat starea asta de scarba fata de sexul feminin. ma uit la fetele astea, la o ora la care ochii mei nici nu reusesc sa stea foarte bine deschisi, ca ele deja au o colectie intreaga de cosmetice pe fata, de parca intr-o luni dimineata cand pleci d'acasa la munca ori scoala tre sa fii pregatita pentru absolut orice situatie, daca, Doamne fereste, in jurul orei pranzului cineva te invita la o nunta spontana si trebuie sa fii echipata corespunzator pentru eveniment? pai? cum altfel... atunci da, ma inclin in fata voastra fetelor, faceti o treaba minunata!

parerea mea pur personala si obiectiva despre subiectul asta. fetele sunt mai frumoase decat baietii, nimeni n-o poate nega. dar de'a lungul anilor, fetele au uitat ca mica unealta numita machiaj a fost inventata pentru a ascunde defectele existente si eventual de a scoate in evidenta lucrurile bune. sau ma insel? eh, daca uit pe strada ori in metrou these days vad ca machiajului i-a fost folosit un cu totul altul scop, si anume, acela de a semnaliza toate defectele, ridurile, punctele negre, tot ce ar putea avea mai in neregula o domnita si, in plus, sa ii mai faca si cateva defecte noi, total inestetice. :| hence... da, fetele SUNT proaste.

feminitate e so beyond this, fete cu mintea creata si blonda, so much more than your tiny little brain can comprehend. feminitatea e sa arati frumos cand iti vine prima raza de soare in pat si masculul se intoarce inspre tine si-si zice in cap "da, frate, am femeie frumoasa". feminitatea e sa arati bine cu toate curbele, formele si aripioarele pe care le ai tu, pentru ca asta e, sunt acolo, sunt ale tale, dar asta fac femeile femei. feminitatea e sa ai grija de corpul tau delicat, nu sa te infometezi facand matematici superioare in cap la fiecare masa, ca nu cumva sa comiti pacatul de a excede numarul fix de calorii pe care ti l-ai alocat. imi pare rau ca termenul s-a denaturat de'a lungul anilor, ca acum frumusetea si feminitatea inseamna un bat care se plimba pe strada, fara sani ori fund. imi pare rau ca in zilele noastre feminitatea e perceputa ca o campanie de toata jena pe stalpi care iti zic "ba fato, tu daca nu porti rochie, nu esti feminina... asa ca... take action".

well... screw you, fete blonde si crete la minte. feminitatea e beyond your imagination si bannerele alea jenante, remarcile si comentariile din aceeasi familie ma fac sa imi fie rusine ca impartim acelasi gen. pana atunci, eu sunt feminina in felul meu, la mine se uita cineva dimineata si ma vede asa cum sunt, fara urme de fond de ten care sa imi delimiteze barbia. :|

winter, winter, go away

2009-12-23T20:28:00.002+02:00

aoleu, nu mai suport. mi s-a luat de iarna. gata, enough. ma omoara psihic sa stau atata in casa, sa imi pun un milion de haine pe mine astfel incat sa nu racesc si, bineinteles, cand racesc sa imi petrec o saptamana de cosmar, semi-drogata in mod permanent de la pastile si tragandu-mi picioarele prin minunatul bucuresti. nu mai vreau iarna, nu mai vreau frig, nu mai vreau sa stau singura in Pitesti, nu mai vreau sarbatori, betele, globulete, anul asta nu, nu mai vreau nimic.
vreau sa ma trezesc maine, in tricou!!! sa fie cald, sa ma mangaie foarte usor soarele, sa fie un pic racoare dimineata cat sa ma dezmeticesc, sa ma duc la scoala ascultand melodii vesele si fiind si eu vesela pentru ca deja ma incalzesc si trebuie sa imi dau pulovarasul jos, dupa care sa ma duc dupa-amiaza la o bere, doua, trei in gloriosul argentin dupa care sa raman pana dimineata in cismigiu cu matzu si oamenii cu care stateam anul trecut p'acolo, sa ma duc acasa si sa prind rasaritul pe victoriei. daaaa! vreau rasaritul de pe victoriei, unul dintre cele mai frumoase rasarituri posibile. si apoi dupa cateva zile de genul asta sa ma duc cu metroul pana la iesirea din Bucuresti, matzu sa ridice degetul in sus si sa mergem ca doi studenti autostopisti pana la mare, unde sa imi inchid telefoanele, sa beau bere, sa-mi faca matzu foc pe plaja si sa-mi povesteasca cele mai dubioase chestii pentru ca deja s-a luat, sa zic hai sa facem baie si sa incep sa alerg inspre mare si apoi evident sa facem baie. sa facem baie la rasarit in marea sclipicioasa.
nu mai vreau iarna, nu mai vreau zapada, nu mai vreau frig, nu mai vreau nimic decat vara inapoi. this freaking sucks ass. :|

funny

2009-12-23T16:21:00.002+02:00

i've always liked her :)

ps:

be afraaaaaaiiid :))

doris says:

2009-12-23T02:02:00.001+02:00

"What came first, the music or the misery? People worry about kids playing with guns, or watching violent videos, that some sort of culture of violence will take them over. Nobody worries about kids listening to thousands, literally thousands of songs about heartbreak, rejection, pain, misery and loss. Did I listen to pop music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to pop music?"

"Is it cruel or kind not to speak my mind,
and to lie to you rather than hurt you?
Well I'll confess all of of my sins
after several large gins
but still I'll hide from you,
hide what's inside from you.

And alarm bells ring
when you say your heart still sings
when you're with me.
Won't you please forgive me?

But I no longer hear the music
Oh no no no no no"

doris out.
(high fidelity + the libertines)

observatii bucurestene de decembrie

2009-12-20T12:06:00.003+02:00

1) iarna nu este facuta pentru Bucuresti. nope!
2) spiritul Craciunului nu este facut pentru Bucuresti. Se pierde cat ai clipi in tot rahatu' asta.
3) fetele prefera sa isi etaleze buricele pe temperaturi de -5 grade decat sa nu fie bagate in seama.
4) fetele nu simt frigul. numai colanti si vestute imblanite vad, cat mie imi vine sa-mi iau doua geci. de, eu's si finuta. O:-)
5) luminile "decorative" nu fac nimic decat sa consume energia electrica degeaba. am incercat din rasputeri sa le asociez cu sarbatoarea ce vine... but no, no way.
6) colindele americane(a se citi colindele jazz-uite) kick ass by a long shot!
7) este bine sa fii salariat in perioada asta. din fericire, primul meu salariu s-a sincronizat cu sarbatorile anului acesta. pacat ca s-a terminat intr-o saptamana :))
8) nu e craciun daca nu ai brad in casa. despite that, daca faci bradu in camin toata lumea se va uita stramb la tine.
si din nou, cu riscul de a deveni repetativa, spun un cald "screw you Bucuresti, i'm going home" si ma indrept somnoroasa inspre troler :D. ne vedem in ianuarie sweetie, don't worry, it's just a break!

plague = over

2009-12-11T18:42:00.002+02:00

am trecut printr-o perioada pe care mi-e cam greu sa o descriu lately. am trecut printr-o perioada din aia de ghinion biblic, cu ciuma, lacuste, inundatii si secete. nu degeaba cam acum 2 luni pe vremea asta ziceam ca ori voi da in ciuma ori in gripa noua si veti scapa de mine.
mno, povestea incepe, in mod evident, intr-un mod placut, chiar... as spune frumos. intr-o seara, dupa niscaiva concerte (tin minte ca am avut un moment de placere ascunsa, dar temeinica cu timpurile noi) am avut norocul, desi eu as zice nenorocul, mai degraba de a gasi o suma semnificativa de bani pe jos. nu e vina mea, nu e ca si cum daca gasesti niste bancnote pe jos ar si scrie pe ele daca i-au cazut lui ion popoescu sau lui ion ionescu din buzunar, in conditiile in care voiam sa ii returnez. am fost fericita si un pic naucita pe moment, dar deep deeeep down inside stiam ca this one is gonna find its way back and bite me in the ass... legendary! and... pam pam... it did. am stat cu frica in san cam vreo doua saptamani. eram convinsa ca the bitch, that karma bitch, adica, va veni inapoi sa ma bantuiasca si sa ma innebuneasca. stiu, e o gandire cam taraneasca, cum s-a exprimat si adriana a while ago, dar nu pot sa ma abtin sa ma gandesc ca omul a carui suma de bani i-am gasit-o nu m-a blestemat sa-mi rup gatu si picioarele.
revenind...
intr-o seara nu foarte placuta (din cate imi aduc aminte tocmai ce tineam niste discutii destul de seriose si oarecum triste cu alex) am ajuns la o prietena acasa si am descoperit ca-mi lipseste unul din cele doua lucruri fara de care nu pot trai: portofelul :|. da, acolo este un mic univers in sine... am de la buletin, permis si n-spe carduri, la poze cu tatal meu si iconite cu valoare destul de ridicata. pe langa faptul ca pierderea portofelului inseamna lipsa identitatii si banilor cel putin cateva zile bune. chinuri, tipete si lacrimi interioare, dar a trecut. cu cateva drumuri la pitesti, cateva ore petrecute pe la evidenta populatiei si prin banci, cu niste investitii monetare serioase mi-am recuperat cam tot ce aveam in portofel. mai putin chestiile personale gen iconite ori poze. dar fie. ma resemnasem.
intr-o alta seara, dar aceasta fiind placuta, la vreo doua saptamani dupa ce mi-am pierdut identitatea prin metroul bucurestean, tot el, metroul, m-a pedepsit intr-un alt fel pentru acea magnifica suma de bani. cum? simplu... nu m-a lasat sa intru din prima, ceea ce a insemnat ca m-am lovit cu bara metalica in sold, loc unde, din intamplare se afla si telefonul meu (in buzunar). astfel, si cel de-al doilea lucru fara de care nu puteam trai sub nicio forma, adica minunatul meu telefon, si-a pierdut vizibilitatea pe jumatate de display, cea de sus mai exact, astfel de fiecare data cand cineva ma suna este ca un mic concurs, ca o ghicitoare, sa-mi dau seama cine dracu este si de data asta. minunat, nu? :)
dar toate astea s-au terminat! numai! gata! no more lacuste, ciuma, seceta pentru mine my friend! acum cateva zile (in mod ironic, a doua zi dupa ce mi-am inlocuit si permisul) dau de un nene care mi-a gasit portofelul esuat pe o scara, intr-un magazin de papetarie. cum? nu voi sti niciodata, dar e un mister frumos de povestit nepotilor. el, portofelul, este intreg, cu toate pozele, iconitele si mai stiu eu ce, minus fabuloasa suma de 60 de ron pe care o aveam in el. dar asta nu conteaza. gasirea portofelului inseamna un singur lucru pentru mine si anume ca mi-am redobandit libertatea, sunt chit cu forta magnifica, care m-a facut sa trec prin peripetiile astea.

no more bad luck for me, the plague is officialy over! :D

mmda

2009-12-09T20:15:00.002+02:00

sunt complet dezamagita. poate chiar un pic peste masura. de fapt nu, nu dezamagita, sunt scarbita de tot ce ma inconjoara, de oameni, in general. sunt scarbita de imbracamintea de prost gust, asortata in asa fel incat sa tipe ca este cumva mai urata decat cel mai urat lucru pe care il vazusei pana atunci, de privirile alea de "ba fetito, eu sunt mai buna decat tine... nu vezi ca am dat un milion pe geanta si gagica-meo are picioarele mai epilate decat o femeie?", mi-e scarba de toti libidinosii de care dau zilnic in metrou care din lipsa de spatiu fac o motivare si o scuza de a mai pune mana pe o forma femeiasca, mi-e scarba de fata aia care vine cu bmw-ul la scoala si se plange ca trebuie sa faca un drum pana in parcare ca si-a uitat gentuta prada pe scaunul din dreapta, mi-e scarba de fata aia batuta in cap, a carei existenta nu e legitima si cu sens in ochii ei din simplul motiv ca maica-sa, o salariata ca oricare a statului roman, nu ii ia un cacat de iphone, mi-e scarba ca aia e cea mai mare problema a ei, mi-e scarba de copiii care imi spun ca isi urasc parintii pentru ca le dau "numai" 15 milioane pe luna, mi-e scarba ca ei nu au cum sa proceseze ca eu un an de zile am trait cu numai 4 milioane pe luna, mi-e scarba de mizeria in care stau, mi-e scarba ca eu tot cresc si tot cresc si nu o sa vina nici dracu sa ma scoata din problemele cu care ma confrunt, mi-e scarba ca tot cresc si nu am cum sa opresc procesul, mi-e scarba ca saptamana viitoare primul meu salariu se va duce pe lucruri de genul intretinere si facturi, niciun parfum cumparat ca si simbol generic al primului salariu, mi-e scarba.
mi-e frica de faptul ca nu pot mai mult, ca am obosit, ca ea innebuneste si sunt complet neputincioasa, ca nu ma pot baza pe ajutorul lui. mi-e frica de faptul ca sunt un copil si trebuie sa traiesc ca un adult. nu-mi place ca trebuie sa traiesc ca un adult. nu-mi place ca am devenit adult in doar juma de ora acum un an, 10 luni si 13 zile.
puteti sa va bagati problemele voastre existentiale fix in cur, ba baieti. superficialitate la cote maxime, nu alta...

overload

2009-11-21T10:22:00.000+02:00

simt o nevoie acuta de a ma plange. in mod direct, n-as vrea umplu capul cuiva cu problemele mele existentiale de aceea apelez la minunatia numita "internet" sa-mi pun acolo, undeva of-ul si cine o vrea sa-l vada... well... sa-l vada.

n-am mai dormit ca lumea cred ca de asta vara ori ceva de genu'. de ce? pentru ca stau in cele mai dubioase conditii in care as fi putut sta. n-are rost sa intru in detalii, numai ca acest lucru ma termina psihic, day by day, little by little. poti sa pretend you're ok only for so long and i think i just about had enough. no, dar... asta e. no money, no pleasure. de ce invoc banii? pentru ca in mod evident habitez in camera aia nenorocita de camin din cauza faptului ca nu am reusit pana in momentul de fata sa vad cum pot sa fac sa iasa in loc de excremente bani. i say that a lot (a loooooot) these days, dar intr-un mod mai... rudimentar.
unde locuiesc eu? nicaieri. in metrou, eventual. cred ca acolo imi petrec cel mai mult timp. de ce? pentru ca eu stau la mama dracu si pentru ca posed un prieten care n-a reusit nici el magia cu iesitul banilor in loc de excremente si habiteaza si el intr-un minunat camin, numa' ca in afara Bucurestiului. asa ca it would be safe to say ca locuiesc pe undeva pe la... um...cred ca statia de metrou Dristor, insa tre' sa hotarasc unde exact, la 1 ori la 2. mno, cu locuitu' am lamurit-o. in limita in care pot, cel putin :-j.

de asemenea, din micul marele dezavantaj de a nu avea bani (mai ales in marea metropola care imi este Bucurestiul) este ca... nu poti, frate, sa faci nimic. bai, dar tu stii ce inseamna nimic? efectiv... nimic! nada, caput, nothing. nici vara nu mai imi e cat sa pot sa stau pana la primu' metrou cu bajetii (nu, nu e type-o :)) )prin cismigiu degustand diverse tipuri de bere pentru ca na... iti ingheata dosul in cel mai real mod posibil. asadar my party days are taking a long break right now. probabil ca pana se intoarce vara ori ceva de genul.

de asemenea, toate frumusetile astea ale vietii care ma fac sa ma simt "speciala" ma bat in cap atat de tare incat am devenit o mimoza plangacioasa. probabil ca daca mi-as rupe o unghie as plange. mda.

fie, revin. exagerez, imi place sa ma plang si's si obosita. am mentionat eu anterior ca-mi plac plimbarile la 5 dimineata cu primul metrou/ratb si acum se vede in mod clar :)). acum sunt doar o mare frustrata pentru ca ieri am avut marea sansa de a-mi strica telefonul. si pentru cei ce ma cunosc... ei stiu ca eu am niste relatii speciale cu tehnologiile, semi-amoroase, dar platonice, stiu ca imi place sa pun nume la lucruri si sa dezvolt o amicitie bolnava cu ele. acest lucru, evident, s-a intamplat si cu telefonul, care presimt ca in curand ma va parasi. intr-adevar, am avut o relatie de aproape 3 ani (ceea ce intareste zicala cu "dragostea dureaza trei ani, doesn't it?). no... one more, one less... we had a good run! asa ca raman numa' cu una bucata Mirel si una bucata Alex :). restul relatiilor... ah, they're gone.

voi sa aveti un weekend frumos, eu imi termin cafeaua si fug la mama, la Pitesti. e momentul ala de "m-a terminat orasul, vai cum am putut sa uit ce frumos e acasa. trebuie neaparat sa ajung acasa in urmatoarele 24 de ore ca if not o sa ma tavalesc pe jos de suparare"... kind of. :) ma intorc luni, cu forte proaspete, odihnita (am mentionat ca am dormit gen... 6 ore... in ultimele doua zile? :-j) si, in sfarsit cu un act de identitate (am mentionat ca mi-am pierdut portofel acum 2 saptamani cu toate actele posibile care sa ateste ca ma cheama cristina? :-j). yea, life's great.

enjoy, copilasi.

but i like it

2009-11-18T19:00:00.000+02:00

bai... dar mie imi place asa. adica, nu stiu daca ma intelegi, dar mie imi plac lucrurile astea care ma tortureaza zilnic, atat fizic cat si psihic. e ca o piscatura din aia care iti demonstreaza ca nu dormi.
in primul rand, intr-un fel usor masochist, imi plac certurile cu el. nu sunt certuri de genul "de maine nu mai vreau sa te vad, ba nesimtitule", sunt niste chestii... pornite din opinii diferite, sa spun asa. dar, na, dup'aia vine tot ce-i mai bun. toata perioada de "imi pare rau ca te-am enervat chiar si pret de un minut, esti beyond my expectations anyway si as fi murit fara tine". e o chestiune de drag sa te certi. fara nu poti. fara nu ai voie. fara nu esti. fara nu sunt :)
in al doilea rand imi place cafeaua. imi place sa imi fac o cafea incredibil de bine mirositoare, desi am inima unei femei de 40-45 de ani. nu pot sa zic ca e drogu meu zilnic, dar mirosu', gustu', aftertaste-ul. mmm... face toata anxietatea de dupa sa merite. :)
in al treilea rand imi place la nebunie sa fiu lenesa. stiu, e unul dintre putinele mele defecte majore (ha ha), but i so freaking love it. imi place sa ma trezesc atunci cand lumea se intoarce de la scoala/munca, imi place sa mananc in pat in timp ce ma uit la filme si sa ma plang ca iar mi s-a terminat painea si apa pentru ca, let's face it, eu n-o sa ma mai cobor din universul meu atunci pentru asa un maruntis. no, la numaru trei am exagerat, imi place de mor chestia asta, dar, din pacate, these days nu mai am timp sa fiu lenesa. but my time will come.
in ultimul rand imi place sa ma intorc acasa dimineata. cel putin in Bucuresti, in Pitesti nu e chiar atat de fun. sa pun berea jos la 5 dimineata, sa ma urc in primul autobuz ori metrou cheauna de somn in timp ce 90% din oamenii care circula in acelasi mijloc de transport cu mine se duc... la munca :)). i'm sorry for laughing, but it's suuuuuch a funny sight. adica... numai o singura privire din aia de "mama ta de copil rasfatat, te petreci toata noaptea, dormi toata ziua, iar eu ma duc acum la munca" face cat o mie. sunt nesimtita, e adevarat, dar e so funny. O:-)
si imi mai place cand sunt acasa. acasa este o mini-versiune a paradisului pe pamant. mancare, caldura, apa, mama, rasfat and so on mmmmm 8->
si imi mai place la Busteni :)). imi place ca e a small town asa... foarte linistit si toate cele si in contrast cu Bucurestiul e... chiar binevenit. dar bine, tot Pitestiul e mai tare. :-"
inchei cu un memorabil... i am so freaking bored. :)) si nu, de filme n-am avut timp momentan. dar nu-i bai, ma duc in weekend la Pitesti! :D
have a nice one!

doris reloaded

2009-10-29T22:47:00.001+02:00

un lucru e clar. eu scriu bine numai cand sunt trista, nevrotica, suparata, frustata sau cel putin ceva inrudit cu astea. asa mi-am raspuns la intrebarea "de ce dracu nu mai scriu eu pe blog?". de fapt, motivele sunt mai multe: nu am timp sa fac asa ceva, culmea... sunt prea ocupata sa... sa traiesc, presupun. alte lucruri remarcabile nu fac, numa' traiesc. ma trezesc si traiesc. bun. altceva? well, ca n-am nimic, niciun motiv pentru care sa zic "frate, sa mor, ce-as fi vrut cu totul altceva".
scriu bine si mult cand sunt nervoasa. asa imi rezolv eu frustrarile.
scriu bine si mult cand sunt suparata. asa consider eu ca imi fac dreptate, insa fara daune prea mari.
scriu bine si mult cand sunt trista. macar asa ma exteriorizez.
n-a fost cazul pentru niciuna, deci... n-am mai scris. presupun ca asta inseamna ca sunt chiar... fericita. nu vreau s-o spun cu voce tare, i don't wanna lose it. :p
asadar... in fericirea mea si in putinul timp care imi ramane dupa ce traiesc in acea fericire everyday am luat decizia de a ma intoarce la o pasiune mai veche de a mea si anume de a diseca filme vizionate. asa ca de acum doris este ceva nou inovator: doris se face cinefila! asta in scurtele pauze de la trait, asa ca nu va asteptati la minuni! :)

seara buna!

statement

2009-10-22T12:08:00.001+03:00

frate, femeile sunt proaste! proaste, nevrotice si deseori inutile. nu zic ca eu n-am momentele mele, dar... femeile sunt proaste!

nestare

2009-08-27T11:01:00.001+03:00

am o stare de nestare de cand sunt acasa. am observat ca mereu cand vin acasa a6a zi de sedere e cruciala. atunci o iau razna. atunci mi se face dor de tot si as alerga sa ma urc in primul tren chiar si fara bagajele mele de fata cocheta.
vara asta am reusit sa mai stau prin pitesti, dar nu prea mult. recordul asta mi-e, 6 zile. dup'aia se duce dracu totu'. de ce? pentru ca nimic nu mai e cum stiam eu, oamenii s-au schimbat, s-au mutat, au crescut, sunt angrenati in chestii de oameni mari ori se iubesc si n-au timp de mine. si eu am ramas aici, cu cartile mele de invatat, singura, departe de sursa mea de bunastare. asa ca anunt din nou, cu mandrie, ca plec! unde plec nu mai spun, nu cred ca intereseaza pe prea multa lume... bine, nu cred ca intereseaza nici ca plec, dar fie :p.
si inca ceva... nu cred ca o sa mai scriu aici. anumite evenimente din trecutul nu foarte apropiat m-au scarbit peste masura si mi-au taiat tot elanul de a scrie. intr-adevar, mie imi place sa scriu, dar de acum inainte voi favoriza pixul si hartia. so... felicitari, ati reusit sa faceti o schimbare in existenta mea.
pe curand, la revedere

pe curând, la revedere...

2009-08-07T20:28:00.000+03:00

a venit momentul ăla legendar din vacanţă. nu, nu momentul în care voi ţipa că am terminat de învăţat la imagologie :-" (deşi nici momentul ăla nu e prea departe :-D), ci momentul în care ţip că plec la mare (diiiiin nou).
aşa că... pe mine mă găsiţi ceva timp de acum încolo în vamă! la cort, chiar! :))

revin sănătoasă, bronzată, relaxată, fericită şi cu imagologia învăţată.
voie bună tuturor! fără excepţii :)

ca de dimineaţă

2009-08-07T11:30:00.000+03:00

acum vreo 2-3 ani, sau ceva de genul, aveam un blog pe yahoo în care mă confesam. nu scriam cine ştie ce, în principiu doar îmi spuneam nostalgiile. ieri dimineaţă m-am trezit cu imaginea unei scrieri pe retină.
şi anume...
acum vreo 2-3 ani mă întrebam de ce dracu mă trezesc dimineaţa. îmi spuneam că vreau o viaţă în care, atunci când mă trezeşte alarma aia cretină să fac cele mai neplăcute lucruri la ore insuportabile, să am totuşi o frântură de ceva care să mă liniştească, un motiv pentru care să mă trezesc.
culmea, mult timp nu m-am simţit ca şi cum aş fi avut un astfel de motiv, dar ieri dimineaţă mi-am dat seama că lucrurile s-au schimbat. şi când mi s-a întâmplat şi azi am zis că e sigură treaba.
acum am un motiv să mă trezesc: mă trezesc să-ţi spun ţie bună dimineaţa. nimic mai mult, nimic mai puţin. nimic altceva nu mai contează.
felicitări chiti de 17-18 ani, ai primit, în sfârşit, ce îţi doreai! :)

curăţenie de august

2009-08-05T17:50:00.000+03:00

îmi place când vin acasă pentru că am ocazia să fac atât de multe lucruri pe care obişnuiam să le fac acum ceva timp şi pe care, în casele mele departe de casă, nu prea apucam să le fac.

de exemplu, acum vreo 3 ani aveam un ritual al meu, ritualul de sâmbătă după-amiază. fiind singură în casă, beam o cafea pe masa din bucătărie ascultându-mi muzica, după care îmi reorganizam dulapul cu haine. nu ştiu nici acum de ce mă relaxa atât de mult împăturitul şi aranjatul hainelor, dar era momentul meu.
iar astăzi, pă luni şi luni de cărat trolere şi rucsacuri de haine, astăzi am trecut din nou prin procesul de reorganizare, doar că la o scală mai mare. doar un cuvânt am de spus după tot: ge-ni-al!

când m-am trezit, de dimineaţă, nu reuşeam să-mi găsesc starea, era ceva foarte dubios în aer şi ceva nervi strânşi în capul meu aşa că am zis să mă ocup de bagajul meu de Bucureşti care zăcea deja de două zile. aşa am ajuns să-mi reorganizez absolut toate lucrurile pe care le posed, de la haine până la cărţi şi pietricele ori scoici.
rezultatul? trei saci plini de haine vechi, saci care, puşi unul peste altul, au cam cât mine în înălţime şi încă un sac de lucruri de care nu mai am nevoie şi gânduri la fel de nefolositoare pe lângă ele, care trebuie aruncat.
aruncându-mi bluza preferată de acum 3 ani sau bluza cu fundul de pinguin mi-am dat seama că... au fost frumoase atunci, frumoase şi folositoare , dar acum ce folos mai au? s-a deformat materialul, s-au scămoşat ori chiar s-au rupt, la ce bun să le mai păstrez? aşa că le-am aşezat frumuşel în saci, foarte bine organizate desigur, şi le-am aruncat în cămară. plănuiesc să le dau oamenilor care acum au nevoie de ele, care chiar le-ar folosi, eu degeaba mă agăţ de ele. :)
gata. atât mi-a fost. am rămas cu dulapul doar 3 sferturi plin, dar... less is more, always!
so... morala povestirii? all my remaining belongings are freaking awesome :))

caution: calitatea literară a postului lasă, în mod clar, de dorit, doar că... m-am simţit tare bine în tot procesul descris anterior şi ţineam să share it. ;))

ps: vreau la Editors, frate!

Editors - Munich
Asculta mai multe audio Muzica

de vara

2009-07-25T13:25:00.000+03:00

nu pot sa zic ca nu m-am gandit la asta si ca nu anticipam momentul, stiam ca se va ajunge aici. dar cand in sfarsit primesti dupa ce ai tanjit atata vreme, parca nici nu mai conteaza cand vine. e de parca anticiparea a scurs toata substanta dupa care plangeai si respiri doua minute dupa care iti rasuna in cap "ce dracu faci? esti fericita, nu vezi?".
well, da, creieru' imi are dreptate.
nu mai bag in seama subtilitatile tipatoare, prostiile oamenilor fara creier, rautatile mai mult sau mai putin gratuite. nope. de ce as vrea asta cand pot sa stau linistita pe balconul meu aerisit si sa impart ultimul pahar de bere cu cineva, in timp ce discutiile fara traiectorie ne duc inspre rasarit? de ce as vrea sa fac asta cand exista cel putin un om cu care pot vorbi despre orice, sa plang pe dinauntru din cauza rahaturilor prin care am trecut, dar totusi buzele sa-mi formeze un zambet la modul automat doar datorita fetei la care ma uit.
nu ma mai intereseaza prea multe lucruri. imi pare rau, sunt prea fericita.

renunţ la Capitală!

2009-07-10T19:13:00.000+03:00

ai zis că eşti curios ce o să mai scriu acu. na, enjoy it :D.

cu mâna pe inimă, dar totuşi răsuflând uşurată spun că am renunţat.

ăsta e momentul când anunţ oficial că renunţ să fiu locatara Bucureştiului... mă rog, cel puţin până în toamnă când revin la statutul de mândră fcrp-istă.

am avut planul nebunesc să rămân aici pe vară, să muncesc, să mă fac om serios... şi asta în mare parte din cauza faptului că voiam să îi arăt unui prieten că sunt mai bună decât el, că am seriozitatea necesară în mine şi că dacă aş vrea... i would kick ass. dar apoi mi-am dat seama că nu el pierdea pariul meu mental, ci tot eu. eu sunt aia care îşi pierdea bunătate de vară în rahatu' ăsta de oraş-cuptor.

sunt conştientă de puterile mele şi de voinţa de muncă, dar momentan e loc de altceva.

e loc de vamă, de plimbări pe la colegi prin ţară, de stat degeaba şi privit la stele, în principiu. :D e loc să mă simt bine, per total.

şi aşa, renunţ, gata. o să îmi fie dor de argentin sau te miri ce alte terase, dar tre să mai văd şi alte locuri.

a, da, şi... azi am avut o revelaţie stupidă rău. citeam blogul Adrianei şi al Flaviei şi m-am văzut menţionată pe acolo. au fost câteva secunde tare drăguţe. m-a făcut să realizez că din nou, am prietenii MEI. ai mei! doar ai mei! nu prin alianţă, nu prin "trebuie să ies cu X că e musai". NU! îs ai mei! ha ha. in your face, cocky one!

se anunţă o vară frumoasă şi io's fericită!

ps: până la sfârşitul luni o să pot fi culeasă încă din capitală, că doar am plătit chiria la început de lună. în cazul în care mai sunt dorinţe de ieşiri.

o seară bună! :)

Sfântul Petru

2009-06-29T16:44:00.000+03:00

Weekendul ăsta trebuia să mă oblige ai mei să merg la ţară cu ei. Să mergem împreună, ca o familie, să facem grătar, să facem masă întinsă în curte, să vină te miri ce rude în vizită şi toată lumea să fie fericită. Mai puţin eu... eu eram mereu aia care strâmba arogant din nas la toate activităţile astea, deh, nu era de mine să merg la ţară. Nu conta că era ziua lui taicămeo de nume. Dar el se bucura, se bucura că sunt acolo, chiar dacă eram proastă şi făceam ifose.

Weekendul ăsta nu s-a întâmplat asta. Weekendul ăsta nu o să mai fie niciodată pentru că nici măcar unul din lucrurile enumerate mai sus nu mai există în viaţa mea. Absolut niciunul.

Îmi pare rău că n-am ştiut să apreciez atunci. Acum am rămas doar eu şi o poză înrămată.

0069. The Cranberries - Ode To My Family
Asculta mai multe audio Muzica

pentru că...

2009-06-27T16:17:00.000+03:00

... pentru că nu mă mai interesează ce ar trebui sau ce nu ar trebui făcut. Pentru că răsăritul pe Victoriei arată genial. Pentru că berea de pe terasa de la Cool Cat îmi aduce aminte de vamă. Pentru că îmi e bine în discontinuitatea asta. Pentru că îmi pierd timpul în mod constructiv pentru bunăstarea mea. Pentru că nu mai vreau să înţeleg. Pentru că e vară. Pentru că am luat-o din nou de la început. Pentru că aş putea să fac absolut orice. Pentru că tu eşti din ce în ce mai prost. Pentru că tu m-ai trezit. Pentru că sunt liberă... sau aşa ceva. Pentru că nimic nu mai are logică, dar nici n-ar trebui. Pentru că probabil că blogul meu mă face să par depresivă. Pentru că nu mai sunt depresivă. Pentru că îmi e somn de mor. Pentru că mă duc să mănânc. Pentru că ce am scris nu are nicio noimă. Pentru că tu ai citit asta oricum. Pentru că îmi place să scriu fără să vreau să zic nimic.

Pentru că nu găsesc nicio întrebare pentru răspunsurile astea. Pentru că nu mai îmi pun întrebări. :)

acasă

2009-06-22T00:32:00.000+03:00

Am ajuns persoana pe care o uram, persoana care s-a mutat de puţintică vreme din oraş şi când se întoarce se zgâieşte ca un turist la clădirile pe lângă care acum un an trecea cel puţin o dată pe zi.

M-am plimbat azi prin Piteşti, o grămadă, vorbind cu Iulia. Inevitabil, expresia "mai ţii mă minte că aici... " a apărut de mult mai multe ori decât m-aş fi aşteptat sau chiar dorit. Mi-am adus aminte de liceu, de zilele când plecam de la şcoală în ştrand cu jumate de clasă ca să... pierdem vremea. De pădurea prin care mă plimbam sau străduţa unde stăteam când ploua, ascultând muzică şi vorbind. Nici nu ştiam pe vremea aia că toate astea se vor termina, că nu o să mai am parte de liniştea aia prea curând. Dacă ştiam, probabil eram mai atentă cu ea, m-aş fi purtat cu ea de parcă ar fi fost un bibelou din cine ştie ce porţelan scump... numai să nu o pierd, să nu mă plâng acum de lipsa ei.

A fost prima oară în astea 3 luni când chiar am ieşit din casă, în Piteşti. Nu mai ieşisem până acum, era prea dureros la un oarecare nivel să port discuţiile cu "mai ţii minte că aici..". Şi e trist... am ajuns să asimilez acelor cărămizi un bagaj pe care nici un zgârie-nori nu l-ar putea duce, un sens destul de trist şi urât. Chiar n-am vrut asta. Eu îmi iubesc Piteştiul, fie el mic, plictisitor şi mai ştiu eu cum, dar e frumos şi e al meu... sau cel puţin a fost. Am avut cea mai frumoasă relaţie din câte au fost, cu seri parfumate de copaci, cu stele cât abia cuprindea cerul, cu gânduri aberante şi planuri şi promisiuni, cu... de toate. Dar poate deja nu mai vorbesc doar de Piteşti.

Asta e... îmi pare rău, dragule, îmi pare rău că ţi-am atribuit griul ăsta, chiar nu-l meriţi. Promit că nu o să îi mai spun Bucureştiului "acasă" şi că, fie ce-o fi, nu contează ce oraş mă va găzdui pe viitor sau pentru cât timp... la tine mă voi întoarce întotdeauna. Sper să mă şi primeşti înapoi. Sper să mă primească toată lumea înapoi!

smoke

2009-06-03T12:29:00.000+03:00

... şi când fumează parcă totul se schimbă. Se opreşte un minut din alergat, oricum n-o să mai prindă autobuzul ăla împuţitit.
Se aşează pe bancă.
E semi-întuneric, e momentul ăla al zilei când nu e nici zi, dar nici noapte. Instinctiv bagă mâna în geantă după pachetul de ţigări. Îşi aprinde una.
Atunci se rupe firul.
Ea mereu a avut o slăbiciune pentru figurinele din fumul de ţigară. I se parea că se împletesc o mie de poveşti în el.
Se uită cum fumul spune lumii întregi povestea ei de dragoste eşuată, cu toate nopţile de mai şi răsăriturile de pe mare.
Îi era frică de faptul că fumul o să povestească de ziua când a văzut-o lumea plângând în metrou ori de duminica în care a fost la biserică şi a plâns pe stradă fără motiv.
Îi era frică de faptul că fumul o să povestească de acele lucruri care o fac să se simtă ca ea, de bucuriile ei, de noaptea cu cartea ei preferată, cu pachetul ei de ţigări şi muzica ei.

Se trezeşte din tot deci frica îi dispare. Filtrul ţigării deja o arde la degetele şi o anunţă că trebuie să se întoarcă la realitate. Doar nu o să îşi petreacă toate zilele visând, nu?

Natalie Imbruglia - Smoke
Asculta mai multe audio Muzica »

Frustrare de mai

2009-05-29T17:59:00.000+03:00

În mod clar săptămănă mai frustrată decât asta nu am mai avut de mult. Mă enervează tot, nimic nu-mi iese, mă cert cu toată lumea şi sunt pe cale de a deveni total antisocială.

Să încep cu începutul. Îmi urăsc facultatea semestrul ăsta. Îmi pare bine pentru voi că sunteţi nişte oameni împliniţi şi fericiţi datorită acestor materii de umplutură, dar eu sunt enervată până peste măsură de inutilitatea lor şi de neputinţa profesorilor de a mă motiva. Nu învăţ ce nu îmi place, drept pentru care semestrul ăsta se uită lumea la mine de parcă aş fi proastă pentru că pic nişte rahaturi de materii. Nu, nu sunt proastă, doar nu fac lucrurile de dragul acţiunii de a face ceva. Din punctul ăsta de vedere, FCRP-ul tot o facultate comună rămâne, o facultate comună cu oameni care nu sunt buni decât să mă judece pe nişte prezentări/proiecte/calificative insipide. Mă rog, înnotaţi în prostia voastră, să vă fie de bine.

Next stop? Căutarea căutărilor, propria călătorie iniţiatică, războiul personal cu zmeii şi balaurii: căutatul unui loc de muncă (aş adăuga şi atributul decent, dar deja am impresia că mă întind înspre lux) în magnificul Bucureşti. Băi, nu zic, într-adevăr, sunt o tipă care e anul 1 de facultate, n-am mai lucrat niciunde, dar am şi eu nişte chestii în spate pentru care am muncit, pe care nu te uşurezi cu una cu două, chiar dacă nu am avut un job propriu-zis. Nu înţeleg de ce oamenii trebuie să aibă din start atitudinea de "n-ai mai lucrat, eşti proastă". Mă rog!
Amuzantă întâmplare... mă sună o tanti să vin la interviu, să vadă cine naiba sunt. Îmi dă o stradă şi un număr şi îmi zice "dacă se întâmplă ceva sau nu găsiţi edificiul sunaţi la numărul de pe care vă sun". "Sărumâna, mulţumesc", zic io în cap. Şi aşa m-am trezit eu ieri, la ora 15, mergând printr-o căldură din aia, cum e descrisă în "La ţigănci", prin Bucureşti, timp de 40 de minute, în căutarea unei adrese oarecum fantomă, cu toacele care stăteau a îmi ceda datorită coclaurile prin care m-am băgat. Toată lumea m-a întrebat de ce nu am sunat să îi întreb ce şi cum. Well, am sunat! De multe ori, chiar! Dar de, cine să mă ia în serios?

Aşa că revin uşor uşor la statusul de frustrată permanent, status bine cunoscut mie de dinainte. Sunt convinsă că până la urmă oi găsi un loc de muncă şi un loc unde să locuiesc fără să fiu nevoită să mut o dată la câteva luni, dar nu putem trece peste toate chestiile astea iniţiatice o dată? Sincer, m-am plictisit să mă lupt cu morile de vânt! Enough already! Daţi-i Cristinei ce e al Cristinei!

Promit că revin cu un suflu mai pozitiv şi considerabil mai roz. Dar nu uita să semnezi petiţia pentru acordarea cetăţeniei româneşti scriitorului basarabean Alexandru Vakulovski. Aici ai petiţia şi aici ai ce am povestit despre această întâmplare. Weekend frumos!

dear diary,

2009-05-27T19:17:00.000+03:00

... e peste tot, niciun colţişor n-a rămas nepătat.

E în expresiile oamenilor, în glumele proaste de la radio.

E în maşina care hârâie în faţa blocului, hârâit care pe vremuri anunţa ora 18:00.

E în mirosul străzii. Mereu m-a uimit ce putere are un simplu miros. O adiere de ceva anume şi mii de imagini îmi vin în cap. Aşa şi cu el... o adiere mai dulce, dar totuşi acră îmi umple inima de regrete şi îmi încep palpitaţiile.

E în trafic, în oamenii care conduc la fel ca el. E în oamenii care conduc agresiv, dar totuşi prudent, care mulează regulile, dar fără să facă ceva ilegal.

E în dormitorul celuilalt, într-una din dimineţile portocalii când m-a bufnit plânsul din cauza melodiei cu macarale argintii.

E pe faţa mea, pe expresia mea nemulţumită atunci când mă uit în oglindă. E ca şi cum mi-ar zice "pune mâna şi fă ce e de făcut".

E în somnul meu, când îmi apare rătăcit, amnezic ori bolnav.

E în poza de deasupra capului meu pe care o privesc în fiecare dimineaţă cu capul plecat de ruşine.

E peste tot! Dar nu mai e.

sâmbătă seara în Piteşti

2009-05-23T23:55:00.000+03:00

... şi m-am dus acasă. Era şi cazul, mama îmi zicea că îi e dor de mine, nu mai dormisem de mult cum trebuia şi acelaşi caz şi cu mâncarea.
După o zi întreagă de stat degeaba, în pat, la seriale şi desene, modificând diverse ţoale am plecat cu maicămea la grătar la nişte rude, lângă Piteşti. Ţineam morţiş să mă duc acolo din diverse motive... unchiul meu seamănă leit cu taicămeo, aspect şi glume şi tot, şi îmi dă un sentiment bun şi... well, mi-era dor de un grătar. Având în vedere că în trecut toate grătarele se petreceau ori cu Vlad ori cu prietenii lui, acum nu prea mi-am mai găsit cu cine să fac d-astea... aşa că tocmai bine.
Seara, în sine, a fost foarte plăcută. Oamenii ăştia sunt printre puţinele rude cu care nu îmi e ruşine şi cu care chiar mă simt bine. Cum am zis, unchimeo l-a înlocuit pe taicămeo, tocmai ce simţeam că nu mai ştiu cum arată ori ce voce avea.
Între timp mă tot suna un prieten... se întâmplau zilele Piteştiului unde aveau să cânte Şuie şi noi ne tot agitam să mergem.
După câteva telefoane, timp în care încercam să mă sustrag discret de acolo, mă sună şi îmi zice "Bă, au început Şuie... mişcă-te!". Am apucat-o pe mama de un braţ, am fugit cu maşina repede s-o las pe mama acasă... ba chiar am avut şi noroc de un loc de parcare langă primărie. Am alergat de la maşină până la poziţionarea scenei de mi-au sărit plămânii din mine ca bineînţeles când am ajuns acolo Şuie să ţipe rămas bun.
Fie... măcar am ascultat "Cea mai bună zi", care-mi place, cap coadă. Dar apoi... daaaaar apoi... a inceput Proconsul. N-am nimic în mod special cu ei, dar acum am cu oamenii care au venit la concert pentru Proconsul. Numai cocalari în călduri, cu pipiţele scoase la plimbare în hainele de duminică. Să vadă fata ca Gică n-o ţină numai în casă să i-o tragă. O şi scoate la aerul îmbâcsit de concert de zilele oraşului s-o vadă societatea de braţul stimabilului.
Perfect! Preludiu în centrul oraşului pe gemetele grasului de la Proconsul... măcar îl scuteşte pe Gică să mai facă asta acasă ori pe bancheta din spate a unei Dacii 1300 împrumutate de la ta-su. Super!
Punctul culminant al serii? O parcare din lateral executată ireproşabil de subsemnata.
Şi stai liniştit Gică... n-o să te mai vorbesc de rău. Data viitoare sigur stau închisă în casă!

fără de titlu

2009-05-13T22:29:00.000+03:00

da, băi, mi-e dor de casă şi de sentimentul de apartenenţă la alea două camere mici.
mi-e dor de nopţile cu mimă la care acum nimeni nu se mai gândeşte.
mi-e dor de seara cu retro cu chips-uri şi ciocolată când ne-a luat poliţia la întrebări :)).
mi-e dor de cartofi prăjiţi la 2-3 noaptea.
mi-e dor de silva neagră în trafalgar.
mi-e dor de cafelele de după ore sau din timpul orelor când vorbeam despre nimic, dar timpul trecea mult mai repede decât trece acum.
mi-e dor de sentimentul de frică pe care îl aveam înainte de ziua unui prieten. mereu mi-era frică de faptul că nu o să nimeresc.
mi-e dor de vocea suavă din stânga băncii mele care îmi şoptea "sugi cucul" când adormeam la şcoală.
mi-e dor de siguranţă.
mi-e dor de el şi de cum mereu mă împingea mai în faţă şi mai în faţă.
mi-e dor de cum mă lăuda făra ca eu să aflu vreodată.
mi-e dor să nu ştiu cât e factura la lumină.
mi-e dor de "mamă ies în oraş... dă-mi şi mie bani".
mi-e dor să fug la Bucureşti fără să ştie ai mei şi să mă entuziasmez ca proasta în metrou.
mi-e dor de vremurile când oamenii mă ştiau aşa cum sunt în postul ăsta şi nu mă judecau pentru astfel de gânduri.

acum... doar stau şi cresc. încontinuu. n-am cum să mă opresc. e frumos şi acum, îmi plac nopţile albe fără nicio noimă. dar le-aş da la schimb pe nopţile când nu mi-era frică de nimic

sunt nostalgică. şi?

deşi nu cred că o să citească, scriu oricum. La mulţi ani, băi Betty. Să fii şi mai fericită de atât. Mă bucur că ai trecut peste prăjiturele şi toate cele :)). Sper să apuc să te îmbrăţişez de la mulţi ani. >:D<

iulia? sugi cucul, fată! :)) >:D<

unu... mai!

2009-05-09T12:42:00.000+03:00

cred că luna mai e luna mea preferată. şi cu fiecare zi ce trece cred asta din ce în ce mai mult. mai e luna aia caldă, dar nu prea caldă, cu seri răcoroase, numai bune pentru plimbări în miez de noapte. e luna când îmi vine să mă duc din pat direct în balcon şi să beau o cafea cu scorţişoară privind norii cum se mişcă. e cea mai cea luna, ce să mai :)

îmi place luna mai pentru că e plină de evenimente... debutează în forţă cu legendarul 1 mai care(cum am mai scris si anterior) anul ăsta m-a prins la Vamă. na, m-am aşteptat să nu îmi placă sau să mă enervez, dar a fost exact ce trebuia să fie. lume a fost extraordinar de multă, dar noroc că am ştiut pe unde să ma ascund.

prima seară a fost cu adevărat genială. vama era pustie, vreo 20 de oameni la El Comandante, un foc şi shoturi moca :D. următoarele seri se aglomera din ce în ce mai tare, dar am rămas la El Comandante, care era ascuns şi cu lume puţină şi lângă apă! acolo am dansat până dimineaţa în fiecare seară, acolo am stat la bar şi am băut bere singură, acolo mi-au aprobat nenea beţivul şi tipul cu faţă frumoasă dansul meu extrem de haotic. e tare bine să dansezi extrem de silly, dar să se uite cineva la tine şi să te aprobe din privire şi zâmbete. vă mulţumesc la amândoi! :D
de asemenea, m-am ţinut de cuvânt şi am făcut o baie mică în mare. apa a fost genială! la fel ca şi dansul în costum de baie pe plaja de după. la fel şi sincronul cu melodia "vama veche" în timpul în care eram în apă.
m-am ţinut de cuvânt şi am fost la lansare la luna amară. albumul nou e bun, nu mai bun decât cele de dinainte, dar merge. majoritatea pieselor sunt în engleză, oarecum lente şi seamănă între ele. cea mai bună mi se pare unghii de drac (pe care am ascultat-o în disperare de pe site dinainte). a, da, şi şi-au luat un chitarist nou... la prima vedere am zis "cine e mă ăsta şi ce dracu caută aici?", dar după primul solo :| wow. foarte bun tipul.

a fost bine. chiar a fost.

acum îmi continui luna mai în Bucureşti exclusiv. cu ieşiri pe Motoare, plimbări nocturne, cafele fără cofeină pe la terase şi... nopţi pierdute. luna mai e făcută special pentru tiparul nopţilor pierdute!

la cât mai multe nopţi pierdute în cel mai frumos mod posibil. o să revin cu poze, editări şi adăugări pe care mi le voi aduce aminte ulterior.

ps: cea mai relevantă melodie pentru mai mi se pare gatekeeper... numai începutul să-l asculţi şi înţelegi....

Well it's time to begin as the summer sets in
It's the scene
You set for new lovers
You play your part painting in a new start
But each gate will open another

fug la mare

2009-04-29T12:19:00.001+03:00

gata.
fug la mare, ma salvez.
in mai putin de doua ore voi fi in trenul spre constanta.
nu mai vreau sa mai aud de orasul asta, m-a suparat prea rau.
ne vedem la vama, la o bere. pentru detalii suplimentare... contact me!

un 1 mai frumos, bai muncitorilor! ;)

teleologic-ish

2009-04-26T20:48:00.000+03:00

... acu' fix un an stăteam de vorbă cu Betty, la o cafea, despre cum toate au un rost. Nu mai ştiu cum am ajuns la asta, dar ştiu clar că asta era pe vremea când adormeam cu carţile de filosofie în mână, deci ştiam în mod clar ce părere au şi alţii mai "avizaţi" despre subiect. Dar eu rămâneam vehementă pe poziţii, mi se părea o aberaţie totală. Chiar îmi aduc aminte că îmi invocam dramele personale ca să o conving ca nu e aşa.

Ea săraca tot încerca să mă facă să înţeleg că totul se întâmplă cu un rost şi o socoteală, nu îşi dădea seama că totuşi vorbeşte cu mine.

Azi am ajuns să mă gândesc la discuţia în cauză dintr-o altă perspectivă, din perspectiva unei persoane care nu prea mai are multe de pierdut. Nu dramatizez, dar... bani n-am, casă n-am, fostele iubiri îşi petrec nopţile cu altele. Ce dracu mai e de pierdut?

Cât de urât din partea mea... să mă folosesc de tine să cad. Dar nu...

Poate că trebuie să pierzi multe lucruri, să cazi cât mai jos posibil. Astfel, căderea te va înnobila, vei avea o revelaţie de genul celor din filme şi vei învăţa să apreciezi ce ai. Sau... poate că îţi e dat să pierzi tot ce ai ca să fii liber (sau măcar ceva ce se apropie de libertate).

Poate ai avut dreptate, Betty... poate totuşi au avut un scop toate astea... poate fără nu mai eram om. Că oricum e deficit mare de oameni pe plaiurile astea....

Alina Zaharia - Frumos nihil
Asculta mai multe audio Blog »

vămuitul de 1 mai

2009-04-19T20:56:00.000+03:00

... doar mă ştii, sunt o persoană organizată şi calculată. Nu pot pleca să-mi întâlnesc marea prima dată pe anul acesta fară să mă organizez, fără liste, listuţe şi zeci de post-it-uri mentale. Aşa că prima oară, ca nişte oameni normali ce suntem, eu şi prietenele cu care merg, am căutat un pat primitor şi oarecum călduros. După ce am sunat în vreo 8 locuri am găsit pe o doamnă care parcă parcă ne-ar primi. Aşa că îţi zic... dacă n-ai cazare... fă-ţi rost cât mai repede!

Next stop? Nu, not the booze, asta vine de la sine :)) ... am căutat ce mai e în Vamă, că tot zice lumea că mi-au asfaltat-o, nenorociţii...

În primul rând... în prima seara, respectiv 30 aprilie, mă găsiţi în Expirat. Da! Expirat mai este, dar doar că l-au dus mai înspre bulgari, cică. Mă rog, e acolo, nu mă interesează că l-au mutat (momentan).

A doua seară, respectiv 1 mai(şi ziua pe care ar trebui să o sărbătorim noi weekend-ul ăla :P ) sunt concertele, ha ha :D. Prioritate maximă o are Luna Amară pentru că îşi lansează albumul şi... well... eu şi cu Adriana ne transformăm uşor uşor în groupies. Deci... it's a must! Concertul se întâmplă la Şoni (deci e pe bani :P). Asta este, îndurăm. Al doilea eveniment, dar la care nu ştiu sigur dacă particip (depinde dacă am cu cine) ar fi că o să fie formaţia Unu în "La Culcat" (habar n-am ce-i bodega, unde şi cum, dar mi-ar plăcea să îi văd). După Expirat până la Bolero-ul din Stuf. Nu mă interesează cu ce dracu seamănă soarele ăla amărât când răsare, i just want to enjoy it :D.

A treia seară... he he... avem nişte Ţapinari în club Hand (hence, s-ar putea să fie moca) şi OCS şi Les Elephants Bizarres în "La Culcat".

Restul nopţilor, până pe 3, sunt un mister, momentan. Habar n-am ce-o să facem, dar nici nu îmi fac griji că nu o să avem cu ce să le umplem... oameni sunt, locuri sunt, numa' bani să fie.

Mai am de împachetat rucsacul, costumul de baie (pentru că Adriana a promis că se bagă cu mine în apă :D)... de diminuat euforia (că de nu, mor de entuziasm până atunci) şi să plec dracu din oraşele astea.

Mă duc să-mi văd marea, altceva parol că nu mă mai interesează!

evenimentele cele multe

2009-04-16T02:59:00.000+03:00

eu? sunt bine... stau la ora asta în patul meu cel confortabil şi mă uit înspre luminile clădirilor de birouri de la Piaţa Victoriei. e ceva în asta ce mă face să dorm cu jaluzelele trase, deşi eu întotdeauna am preferat întunericul. e ceva care mă face să mă simt ca şi cum aş fi o parte din oraş... deşi în mod clar nu sunt.

NexT-ul? vai, NexT-ul a fost un lucru genial. de când tot încerc să îmi fac curaj să scriu despre asta am început să şi uit din detaliile celor întâmplate. în primul rând, la NexT m-a simţit şi eu, după mult mult timp, că în sfârşit fac ceva oarecum productiv... dacă pentru şcoală nu prea e cazul acum să mă agit şi cum de lucrat nu am "timp", măcar voluntariatu' ăsta m-a menţinut ocupată (efectiv de dimineaţă până dimineaţă) şi departe de gândurile rele ce le puteam avea în acea perioadă. şi pe lângă asta, oamenii ăia ne-au recompensat şi cu nişte petreceri extrem de tari :D. s-a început cu "Nişte Băieţi", care, hai, fie, au fost ok. şi când zic ok, refer la genul ăla de ok de "bă, am băut ceva, muzica asta e de rahat, dar acuma merge tocma' bine". şi mă rog, alte detalii nu mai dau despre Silver Church, e d'ajuns. după... concertu' cu Luna Amară hit the spot în mod clar, se dorea disperat un Ciudat cântat live :D. finalul apoteotic, petrecerea din B52, o pot descrie numa' prin cuvintele Adrianei: "nu mă lăsa mă singură cu Chiti... ca ea dansează şi nu mă bagă în seamă, e în lumea ei" :)). şi ăsta fu NexT-ul! ne vedem şi la anu'.
(ca adăugare... eu m-am distrat la NexT, poza e emblematică doar pentru partea cu oboseala, cu "de dimineaţă până dimineaţă" :)) )

concertele? vai... şi concertele... primu' pe lista post-Next a fost concertul In Memoriam Florian Pittiş unde nenea Alifantis m-a făcut să zâmbesc la modul tâmp. bine, nici nenea Chilian ori nenea Baniciu n-au fost mai răi, dar pe Alifantis chiar nu-l văzusem.
după a urmat lansarea de album a Alexandrinei. a fost unul din concertele de la care am plecat cu un after-taste excelent, o euforie uşoară fredonând melodiile după. are o voce tare lină fata asta, dacă mai concertează, să vă duceţi neapărat!
şi... last, but not least, clasicii Ţapinarii pe care nu îi mai văzusem de... un an jumate, cam aşa. au îmbătrânit un pic, mai un fir alb, dar... tot geniali :D. şi nu, nu-mi pare rău că am plătit să îi văd. nu mi-or fi cântat ei mie protestul, dar măcar ne-au adresat un sincer "domnişoar piar, am o urare" :))

acum? acum încetinesc puţin, încerc să îmi dorm nopţile (deşi văd că nu prea am mari şanse de reuşită) şi mă retrag câteva zile în Piteşti. Bucureştiul nu are aproape nimic să îmi ofere în momentul de faţă. sau, mă rog, cel puţin nimic din ce n-ar avea şi Piteştiul. normal, îmi lipsesc unele chestii esenţiale, dar... mă descurc şi fără, aparent. deci... nu e nimic îngrijorător.

mai încolo? heheee, cum ziceam ieri sau nu ştiu când... vamă, frate! m-am decis. anul ăsta, deşi sunt conştientă că o să fie de rahat, că o să fie record de rataţi pe metru pătrat şi că o să mă minunez de ce voi vedea acolo... mă duc! de ce? că mi-e dor de vamă! mi-e dor de bolero pe plajă! chiar dacă îl ascult şi singură. şi na... ne-om vedea pe acolo

şi na că am scris şi blog...

mă întorc la luminile din Victoriei, încercările de a dormi şi poveştile lui Zully (Mustafa, that is). noapte bună, bună dimineaţa şi sărbători fericite! :)

planuind vamuitul de 1 mai

2009-04-14T13:33:00.000+03:00

problema mea este urmatoarea.... sunt in tratative intense de vamuit de 1 mai, dar grupul este oarecum mic si... nesigur :))... asa ca fac chestia asta lame, dar totusi atat de cool si intreb: tu te vamuiesti de 1 mai? ai cazare ieftina? daca da, contacteaza-ma :D

o sa revin cu detalii si poze de la NexT si concerte... pana atunci ma distrez cu olimpiadele :

Good morning, and in case I don't see ya, good afternoon, good evening, and good night! :)

unde voi fi în viitorul apropiat (sau test blog)

2009-03-28T15:59:00.001+02:00

semne bune viitorul apropiat are...

în primul rând mă veţi găsi pe la cinema-urile Scala şi Eforie cu ocazia magnificului NexT între zilele de 1 şi 5 aprilie :D unde vă aştept cu mic cu mare, cu bani sau cu... mai puţini bani... cum vreţi voi, numa' să veniţi

în al doilea rând mă veţi găsi în seara de 3 aprilie în Control Club la un magnific concert Luna Amară, de care mi-e dor de mor să îi văd live şi să mă trezesc a doua zi fără voce :D ... cine doreşte, se poate alătura!

în al treilea rând mă veţi găsi în seara de 9 aprilie în Silver Church (care de fapt e un club improvizat, oarecum, în perimetrul Casei de Cultură Grigore Preoteasa) la un alt magnific concert Alexandrina Hristov
pentru cine nu o ştie pe Alexandrina, îi ofer melodiile "De când ai plecat", "Numai tu", "Dans les fleurs" şi, preferata mea, "La femme qui t'aime"... gata, te-am convins acu' :D

în al patrulea rând există o posibilitate relativ mare ca în seara de 11 aprilie să fiu situată în Art Jazz, din Bucureşti, la un concert Ţapinarii , de care la fel, mi-e dor...

... şi nu în ultimul rând, mă veţi găsi aici, pe blogul meu cel nou şi arătos... B-)

enjoy :D