M-a obosit iarna. M-a obosit iarna si tu. Si tu. Si tu. Si toti.

Totul e la fel ca la inceput si asta nu e chiar lucrul pozitiv care suna ca e. Nu. Dimpotriva. Inceputul e camera goala, neagra si rece, cu tacerea'i apasatoare, dar usoara ca un fulg. E imaginea cu capul in maini, tipand de ce. E imaginea unui sarcastic "nu pot". E de fapt imaginea unui tipator "nu vreau".

E totul la fel. Ziua de ieri ca ziua de maine ca ziua de alaltaieri. E ca in filme, aceeasi poveste redata in mai multe scenarii, dar ideea e aceeasi. Aceeasi repetare stupida care pare a fi sumary-ul vietii tale. Vine, sta 3 minute, iti intoarce universul cu susul in jos si pleaca cu o mana buzunar si cu cealalta tinandu-si tigara.

Destinu' e un cacat. Si incep sa cred ca destinul e de fapt o ea, un el n-ar fi chiar atat de amar si sadic. Nu in halul asta. Nu, nu.

Eu si el, pardon, ea nu mai suntem prieteni. Imi place trecutul, nu sunt cel mai mare fan al prezentului, dar destinul... nu, i'll pass.

Da. Am ajuns iar aici. Din nou. Ciclic. Cuvinte reci intinse pe o podea murdara. Cuvinte asumate si promise. Cuvinte pe care calci dimineata cand iti bei cafeaua si iti fumezi tigara.

Nu-mi plac schimbarile. Nu. Si nu, nu sunt ok, dar nici ma mai intereseaza. This is me. I shall be bitter, that's my nature.